Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Linia dintre viaţă şi moarte nu este atât de bine definită pe cât se credea până acum, studiul procesului de resuscitare a dezvoltat noi tehnici care permit intervenţia şi readucerea vieţii în corpurile în care inima s-a oprit de mai multe ore, chiar şi după ce în mod oficial fusese declarată moartea pacientului, relevă un studiu publicat pe livescience.com.
Până nu demult, practica medicală consemna moartea pacientului atunci când acesta intra în stop cardio-respirator, "Practic pacienţii erau morţi. Nu se mai putea face nimic pentru a schimba această stare de lucruri", declara dr. Sam Parnia, profesor-asistent la catedra de medicină intensivă a Universităţii din New York, în cadrul unui discurs în faţa Academiei de Ştiinţe.
Totuşi, pe măsură ce erau descifrate secretele morţii la nivel celular, perspectiva s-a schimbat complet, cercetătorii descoperind că moartea nu se petrece imediat, ci este un proces cu o durată mai mare.
"Odată cu moartea individului, în termenii definiţiei clasice, la nivel celular începe un proces al morţii care poate dura ore întregi, şi acest proces poate fi, în mod ipotetic deocamdată, inversat", spune dr. Parnia.
Este extrem de cunoscută teoria conform căreia după ce inima a încetat să mai pompeze sânge în corp, durează câteva minute până când creierul urmează să sufere leziuni permanente, din cauza lipsei de oxigen şi de nutrienţi a celulelor sale.
Ei bine, oamenii de ştiinţă spun că aceasta este o concepţie pe cale de a fi depăşită. Când inima încetează să mai bată, procesul morţii abia începe, afirmă dr. Stephan Mayer, profesor de neurologie la Columbia University. Deteriorarea creierului, ca urmare a lipsei de oxigen, survine în etape. Activitatea cerebrală este în mod cert afectată, totuşi, doar peste câteva minute celulele acestuia, lipsite de glucoză, încep un proces etapizat de moarte celulară programată.
"Când o persoană este lipsită de oxigen, există un set de semnale care transmit celulelor că e timpul să moară. În acest moment, avem posibilitatea de a interveni, modificând acest program, măcar o secvenţă a sa. E ca şi cum am spune: aşteaptă, pune frână", explică dr. Lance Becker, profesor în domeniul medicinei de urgenţă la University of Pennsylvania.
Date certe despre existenţa unei astfel de posibilităţi sunt oferite de cazurile în care persoane decedate au fost readuse la viaţă, cu minime daune cerebrale, sau chiar fără ca acestea să se producă, după trecerea a câtorva ore în care creierul şi inima acestora nu au fost active. Cheia succesului în aceste cazuri a fost hipotermia, temperatura corpurilor pacienţilor fiind forţată să fie cu câteva grade sub linia celei normale, de 36,5 grade Celsius.
Studiile efectuate au reliefat faptul că hipotermia a reuşit să protejeze creierul prin micşorarea nevoii sale de oxigen, şi a dezactivat semnalul trimis pentru iniţierea programului de moarte celulară.
Oamenii de ştiinţă au descoperit că succesul unei acţiuni de resuscitare depinde de tratamentul aplicat pacientului imediat după ce inima sa a repornit şi mai ales de modul în care corpul acestuia este scos din starea de hipotermie. S-a constatat că dacă pacientul răspunde acţiunii de resuscitare, şi inima sa reîncepe să pompeze sângele, se poate produce o invazie de sânge în creier, sau o supraoxigenare a acestuia, care pot înrăutăţii starea neurologică. S-a constatat că determinant într-un proces de resuscitare este dozarea nivelului de oxigen livrat creierului.
Ideea răcirii corpului pacientui aflat în stop cardio-respirator a fost prezentă în multe dintre practicile de resuscitare, dar până la publicarea acestui studiu nu exista o dovadă concretă a faptului că starea de hipotermie poate aduce beneficii atât de mari.
În cazul unui pacient resuscitat după un stop cardio-respirator, intervine o problemă de etică, în lumea medicală existând practica de a nu interveni în cazurile în care leziunile cerebrale produse sunt mari şi supravieţuirea pacientului nu ar fi decât o stare comatoasă fără sfârşit. Totuşi, studiul propune o nouă şi revoluţionară ipoteză, aceea că se poate presupune leziunile cerebrale pot fi reversibile, şi că anii de studiu vor aduce o soluţie şi acestei probleme.
sursa: livescience.com
