x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Victime ale parintilor

Victime ale parintilor

24 Ian 2005   •   00:00

PRIMUL AJUTOR

STELUTA INDREI

ntoxicatiile cu medicamente sau alte substante toxice lasate la indemana copiilor sunt cauzate de inghitirea accidentala sau voluntara a acestor produse. Ingestia accidentala se intampla cel mai frecvent in randul copiilor cu varste cuprinse intre 1 an si 6 ani, iar cea voluntara este legata cel mai adesea de o tentativa de suicid in randul adolescentilor de 14-17 ani. Majoritatea accidentelor suferite de copii se intampla din cauza neglijentei parintilor care lasa medicamente, soda caustica, alcool pe oriunde in locuinta, fara sa se gandeasca la pericolul imens pe care il reprezinta pentru cei mici.

Apel de urgenta

La Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii "Grigore Alexandrescu" din Bucuresti exista un serviciu telefonic de urgenta, denumit Toxapel, destinat parintilor ai caror copii au suferit astfel de accidente. Pentru ca functioneaza nonstop in cadrul Sectiei de Toxicologie Pediatrica a spitalului, parintii pot suna la Toxapel la orice ora din zi si din noapte, la numerele de telefon 021-210.61.83 si 021-210.62.82. Cele doua numere suna in acelasi loc, fiind apeluri obisnuite, care costa cat o convorbire locala.

"Toti parintii, bunicii, toti adultii care se afla in apropierea unui copil care s-a intoxicat cu un medicament, o substanta chimica, a inghitit soda caustica, acizi etc. trebuie sa apeleze de urgenta la Toxapel", recomanda doctor Viorela Gabriela Nitescu, medic primar pediatru cu supraspecializare toxicologie pediatrica la Spitalul pentru Copii "Grigore Alexandrescu".

Nu uitati! Prima jumatate de ora este esentiala in cazul celor mai multe intoxicatii. "Tratamentul pe care vi-l vor indica specialistii nostri va determina o insanatosire mai rapida decat un tratament efectuat dupa doua ore, sa zicem, de catre un medic sau decat leacurile babesti aplicate de parinti, total ineficiente si chiar daunatoare pentru copiii intoxicati", atrage atentia dr. Viorela Gabriela Nitescu.

Persoanele care apeleaza la serviciul Toxapel trebuie sa dea cateva informatii legate de ce s-a intamplat. Este esential sa spuna cat mai exact denumirea toxicului inghitit de copil. Mai sunt necesare numele si varsta copilului, adresa, telefonul de la care se suna, numele celui care apeleaza, ora probabila la care s-a intoxicat copilul si cantitatea de substanta. Chiar daca nu stiti toate aceste date cu exactitate, puteti sa sunati la Toxapel. Serviciul poate fi consultat pentru informatii specializate si de orice medic de familie sau medic primire urgente din Bucuresti si din tara.

In Sectia de Toxicologie a Spitalului pentru Copii "Grigore Alexandrescu" au fost internati anul trecut aproximativ 1.000 de copii si adolescenti intoxicati, dintre care 4 decese. Ceea ce inseamna un procent de mortalitate comparabil cu tari precum SUA, Suedia, Anglia, Franta.

Din punct de vedere al cauzelor, intoxicatiile cu medicamente se afla pe primul loc cu aproape 60%, urmeaza produsele caustice si menajere, in special soda caustica, substanta care produce intoxicatii cu grave sechele si uneori cu decese. Apoi sunt intoxicatiile cu alcool, cu produse petrolifere (benzina, motorina, gaz), cu insecticide, cu ciuperci etc.

Recomandari

Masurile de prim-ajutor depind de substanta cu care s-a intoxicat copilul. Daca este vorba de medicamente care sunt toxice si copilul este treaz si cooperant, cel mai corect este administrarea de carbune activat, care de cativa ani se gaseste si la noi in tara. Aceasta este cea mai buna masura de prim-ajutor in acest moment. Carbunele activat sub forma de pulbere se gaseste in farmacii. El se dizolva cu apa sau cu ceai si se administreaza o anumita cantitate in functie de fiecare copil si de indicatia medicului. Dupa administrarea carbunelui activat, parintele trebuie sa se prezinte cat mai rapid cu copilul la spital.

Daca este in stare de inconstienta, copilului nu trebuie sa i se faca nici un gest terapeutic. Parintilor li se explica cum trebuie asezat sau tinut in pozitie de securitate pana la sosirea ambulantei sau pe timpul transportului la spital.

In cazul unui copil intoxicat cu soda caustica este interzisa cu desavarsire provocarea de varsaturi. Potrivit dr. Viorela Gabriela Nitescu, in intoxicatiile cu soda caustica sau orice substanta caustica (produse de curatat baia, bucataria etc.) se administreaza o cana cu apa simpla pentru a dilua toxicul de la poarta de intrare in organism. Si atat!

Exista si situatii cand copiii inghit diferite substante netoxice precum mina de pix, cerneala, carioca, lipici, apa de toaleta, samponul, sapunul, mercurul din termometru, granulele de silicagel care se pun in pantofii sau gentile din piele s.a. Parintelui i se explica faptul ca nu este nici un pericol pentru copil, ca poate sa ramana acasa, dar trebuie sa il tina sub supraveghere. Numai daca prezinta varsaturi, copilul trebuie dus la spital.

REALIZATORII SERVICIULUI. Toxapel a fost infiintat in anul 1999, la initiativa conferentiar doctor Coriolan Ulmeanu, directorul Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii "Grigore Alexandrescu", unde functioneaza singurul departament de toxicologie pediatrica din Bucuresti si cel mai mare din tara. Atunci cand a fost infiintat, Toxapel era singurul serviciu de acest gen din Europa de Est. Sprijinul financiar a fost asigurat de prof. dr. George Rogers de la Universitatea Louisville din SUA, cu ajutorul fundatiei Humana SUA.

TOXAPEL. Specialistii serviciului de urgenta Toxapel ii informeaza pe parinti asupra modului in care trebuie sa acorde primul ajutor unui copil intoxicat pana la sosirea salvarii sau pana la prezentarea la spital. Acest serviciu de urgenta pentru intoxicatii acopera intreg teritoriul tarii si poate fi apelat de oriunde, de acasa, de la orice telefon public sau mobil. In cadrul acestui serviciu activeaza medici cu specializare in toxicologie pediatrica, asistente medicale, iar toata lumea lucreaza voluntar.

SFATUL MEDICULUI
  • Nu lasati niciodata la indemana copiilor medicamente si substante periculoase!
  • Amenajati un dulapior-farmacie in care sa depozitati toate medicamentele din casa si pe care sa il incuiati cu cheia!
  • Apelati de urgenta la Salvare daca sunteti in preajma unui copil sau adolescent intoxicat!
  • Apelati la serviciul Toxapel pentru a afla cum sa acordati primul ajutor unei astfel de victime!
  • In cazul unui copil in stare de inconstienta, verificati daca sunt eliberate caile aeriene si asezati-l culcat in pozitie laterala (pe o parte). Supravegheati-l pana la sosirea salvarii!
  • Nu se recomanda provocarea de varsaturi la domiciliu, de catre parinti!
  • ×
    Subiecte în articol: copil copii urgenta toxapel