x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare 38 de remedii pentru suflet

38 de remedii pentru suflet

15 Mai 2007   •   00:00

Adevărata cauză a suferinţelor se află in sufletul nostru, in planul mental-emoţional al fiecăruia dintre noi. Acesta este principiul de la care a plecat medicul britanic Edward Bach, care a creat 38 de esenţe florale cu ajutorul cărora ne recăpătăm echilibrul interior.


.

Adevărata cauză a suferinţelor se află in sufletul nostru, in planul mental-emoţional al fiecăruia dintre noi. Acesta este principiul de la care a plecat medicul britanic Edward Bach, care a creat 38 de esenţe florale cu ajutorul cărora ne recăpătăm echilibrul interior.

Dr. Bach spunea că aceste 38 de remedii, singure sau in combinaţie, acoperă toate emoţiile negative. Esenţele sunt pregătite din flori de plante sau arbori din flora spontană (agrimonia sau turtiţa mare, plop tremurător, fag comun, corcoduş, cicoare, castan sălbatic, ulm, genţiană etc.). "Emoţiile negative - cum sunt ura şi gelozia, frica de orice fel, cu sau fără motiv, intoleranţa, egoismul exagerat, atacurile de panică, disperarea, nehotărărea - pot fi controlate cu ajutorul esenţelor florale. Prin această terapie poţi să iţi redobăndeşti confortul psihic, astfel incăt să fii in stare să te confrunţi cu viaţa de zi cu zi firesc, fără să disperi, fără să dramatizezi", arată terapeutul Carmen Bădilă, specialist internaţional in terapia Bach de la cabinetul PsihoConsulting.

Â

CONŞTIENTIZAREA PROBLEMELOR

Cu toţii ne-am confruntat cu emoţiile negative, de aceea remediile se potrivesc tuturor. Secretul succesului constă insă in conştientizarea problemei. "Este vorba de fapt despre managementul stresului, trebuie să conştientizăm problemele şi să dorim să le rezolvăm", continuă terapeutul Carmen Bădilă, care ne dă şi căteva exemple. Există unele persoane care poartă permanent o mască veselă, pentru a nu-şi arăta faţă de ceilalţi problemele personale. Sunt acele persoane foarte vesele, care sunt sufletul petrecerilor intotdeauna, in felul acesta insă fug de propria persoană. In momentul in care rămăn singure apar crizele de conştiinţă. Remediul pregătit din turtiţă mare sau agrimony (potrivit nomenclatorului lui Edward Bach) contribuie la recăpătarea echilibrului interior. Nici a vorbi foarte mult despre problemele proprii nu este tocmai bine.

Asemenea persoane suferă din cauza singurătăţii, sunt ocolite de cei din jur şi de aceea caută companie. Cu esenţa din iarbă-neagră sau heather işi recapătă calmul şi liniştea interioară. Iar dacă singurătatea ii face să trăiască intr-o lume numai a lor, esenţa de viţă albă sau clematis este ceea ce le trebuie. Echilibrul psiho-emoţional este tulburat şi atunci cănd suntem nehotărăţi, cănd nu ştim prea bine ce vrem. Dacă trecem de la exuberanţă la tristeţe, de la răs la plăns, de la veselie la nervozitate, remediul pregătit din florile de porumbar sălbatic sau scleranthus ne ajută să ne impăcăm cu sine.

Â

METODA SOARELUI.

20 dintre remedii se prepară prin "metoda soarelui": florile se pun căteva ore la soare intr-un vas cu apă de izvor. Astfel, apa de izvor preia de la floare informaţie, nu substanţă activă. Celelalte 18 remedii sunt pregătite prin fierbere. Pentru a fi păstrate proprietăţile plantei, esenţa astfel obţinută se combină cu alcool.

Â

FĂRĂ CONTRAINDICAŢII.

Esenţele florale Bach pot fi administrate paralel cu medicamentele alopate, cu remediile naturiste. Substratul bolilor fizice stă in dezechilibrul mental-emoţional. Aceste esenţe echilibrează starea mental-emoţională, ne ajută să adoptăm o atitudine pozitivă faţă de ceea ce ni se intămplă. Iar dacă boala s-a instalat deja in planul fizic, terapia Bach mobilizează organismul să lupte cu boala.

Â

ADMINISTRARE.

"In principiu se iau căte patru picături de esenţă in puţină apă sau direct pe limbă, de patru ori pe zi", ne sfătuieşte terapeutul Carmen Bădilă. Persoanele care nu au voie să consume alcool pot pune esenţele in apă fierbinte, iar cănd apa s-a răcit, alcoolul s-a evaporat. Se administrează combinaţii de maximum şase remedii. După două-trei săptămăni, dacă pacientul nu se simte bine, urmează o altă intălnire cu terapeutul, care ii prescrie o nouă combinaţie de esenţe florale.

×
Subiecte în articol: terapii complementare