x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare 5 „defecte” majore ale brânzeturilor. De ce trebuie consumate cu moderație

5 „defecte” majore ale brânzeturilor. De ce trebuie consumate cu moderație

21 Iun 2020   •   14:08
5 „defecte” majore ale brânzeturilor. De ce trebuie consumate cu moderație

Nu, nu vrem să vă convingem să nu mai mâncați brânză. Introducerea acestui aliment în dieta zilnică este corectă, iar consumul în cantități moderate este benefic pentru starea noastră de sănătate.

Aminoacizii esențiali și valoarea nutritivă crescută sunt argumentele pro. Vrem să vă atragem însă atenția asupra unor „minusuri” pe care le are acest produs și să argumentăm de ce nu trebuie să constituie baza dietei zilnice. Mai ales dacă este vorba de persoane cu colesterol crescut sau obeze ori cu alte mici (sau mari) afecțiuni, după cum se va vedea.

Care sunt cele 5 „defecte” majore ale brânzeturilor?

1. Conținut crescut de grăsime, în special grăsimi saturate, care se transformă rapid în energie. Persoanele cu dislipidemii - cu trigliceride sangvine și colesterol mare - ar trebui să evite consumul brânzeturilor grase, preferând în loc brânzeturile light. Citirea etichetelor, pentru a vedea conținutul în grăsimi și aportul de calorii este obligatoriu, atunci când trebuie să decideți între cașcaval, telemea, brânză proaspătă sau brânză topită. Trebuie știut că cu cât cantitatea de zer obținută în timpul procesării este mai mică, cu atât conținutul de grăsime al brânzeturilor este mai mare. Din același lapte, pot ieși brânzeturi cu aport caloric și în grăsimi diferit în funcție de modul de procesare.

2. V-ați prins deja că pe lângă conținutul mare de grăsimi, conținutul mare de calorii poate fi o problemă. Brânzeturile pot păcăli stomacul, pentru că neavând glucide și fibre, nu dau senzația de sațietate, ba chiar, mai mult, potprovoca poftă de mâncare. De aceea, pentru a nu consuma în exces acest aliment, este bine să-l asociați întotdeauna cu carbohidrați obținuți din pâine, mămăligă, cartofi, paste și legume.

..............

Citește mai departe AICI

×