x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Busuiocul reface ficatul

Busuiocul reface ficatul

de Oana Antonescu    |    26 Feb 2008   •   00:00

Pentru efectul său purificator, busu­iocul a fost întrebuinţat de mii de ani. Culturile  vechi precreştine îl considerau o plantă sfântă şi îl foloseau în ritualuri religioase, ca şi acum. Însă această plantă plăcut aromată purifică nu doar spiritul, ci şi trupul.

Pentru efectul său purificator, busu­iocul a fost întrebuinţat de mii de ani. Culturile  vechi precreştine îl considerau o plantă sfântă şi îl foloseau în ritualuri religioase, ca şi acum. Însă această plantă plăcut aromată purifică nu doar spiritul, ci şi trupul. Aghiasma, de fapt un macerat de busuioc, are o acţiune detoxifiantă dacă este administrată înainte de micul dejun, ne spune dr Cristina Bălănescu, medic primar medicină generală, cu competenţă în terapii complementare, de la Centrul de Sănătate Clar Med.

 

Acţiune directă

Specialiştii biochimişti au descoperit în compoziţia busuiocului mai multe substanţe cetonice care au o acţiune directă asupra celulelor hepatice. Prin consumul de ceaiuri de busuioc şi chiar de busuioc verde sau uscat (ca şi condiment în preparatele culinare), celulele hepatice sunt stimulate să producă o cantitate mai mare de enzime, ajutând astfel la o mai bună funcţionare a ficatului. Viteza de metabolizare a toxinelor care ajung în ficat creşte după consumul de ceai de busuioc. Astfel, substanţele nocive pătrunse în organism prin ingestie (precum alcoolul, coloranţii chimici, grăsimi saturate) sau prin inhalare (nicotina) sunt mai rapid şi mai uşor metabolizate când consumăm busuioc. Mai mult, planta ajută ficatul să menţină un nivel optim de glucoză în sânge, fără să provoace variaţii de glicemie. De asemenea, ceaiul de busuioc încetineşte asimilarea zaharurilor.

Infuzia (plantă opărită) se prepară cu o linguriţă de plantă la o cană (250 ml) de apă clocotită. Se lasă la infuzat 5-8 minute şi se consumă trei căni pe zi, după mesele principale. Pentru decoct se foloseşte o linguriţă de plantă la 250 de ml de apă caldă. Decoctul se mai fierbe alte 4-5 minute. Este recomandat ca atât infuzia, cât şi decoctul să se consume neîndulcite sau îndulcite doar cu miere. O cură de detoxifiere durează trei săptămâni.  

 

DIGESTIE. Întregul sistemul digestiv are o mai bună funcţionare după consumul de ceai de busuioc. El acţionează asupra stomacului, ficatului, căilor biliare şi intestinului, tratând majoritatea tulburărilor tubului digestiv. Ceaiul de busuioc creşte apetitul, ajută la buna drenare a vezicii biliare, stimulează digestia, tratează gastrita hiperacidă, balonările, aerofagia. Se poate administra sub formă de infuzie, decoct, tinctură şi chiar capsule.

×
Subiecte în articol: busuioc terapii complementare