x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Câtă cafea e bine să bei într-o zi? Și ce boli poți vindeca în funcție de cantitatea de cafea

Câtă cafea e bine să bei într-o zi? Și ce boli poți vindeca în funcție de cantitatea de cafea

10 Aug 2018   •   00:01
Câtă cafea e bine să bei într-o zi? Și ce boli poți vindeca în funcție de cantitatea de cafea

Cafeaua ne oferă multe beneficii pentru sănătate. Un consum moderat reduce riscul de accident vascular cerebral, boala Alzheimer sau Parkinson.

Astfel, un aport zilnic moderat de cafea are efecte protectoare împotriva dezvoltării anumitor boli.

De asemenea, are capacitatea de a stimula temporar concentrarea și vigilența, iar consumul de cafea ar putea scădea riscul bolii hepatice și al diabetului de tip 2. (PM)

De-a lungul anilor, au fost realizate tot mai multe studii în urma cărora s-au aflat beneficiile, dar si riscurile consumului de cafea zilnic.

Cel mai recent studiu, prezentat în cadrul Congresului Societătii Europene de Cardiologie, arată că persoanele care consumă aproximativ 4 cesti de cafea pe zi sau chiar mai multe au un risc de mortalitate cu 64% mai scăzut decât cei care nu consumă absolut deloc sau o fac ocazional, iar atunci într-o cantitate foarte mică.

Consumul de cafea într-o cantitate mare poate reduce progresul anumitor boli, cum ar fi ..............

Află ce boli poți ameliora, în funcție de câtă cafea bei pe zi

×