x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Cum să slăbești cu ajutorul dietei cu morcovi

Cum să slăbești cu ajutorul dietei cu morcovi

07 Iun 2016   •   16:55
Cum să slăbești cu ajutorul dietei cu morcovi

Am o amică bună care a slăbit 14, 5 kilograme într-o lună și jumătate. Rezultatele au reușit să o scoată din anonimat: are un corp frumos, e mult mai încrezătoare în propriile forțe și mult mai sociabilă, scrie clicksanatate.ro

Aceste elemente m-au convins rapid că această cură de slăbire este eficientă și am rugat-o să ne împărtășească și nouă ce anume a ajutat-o să scape de 14,5 kilograme, în doar 45 de zile.

Așa am aflat că dieta ei are un nume: dieta cu morcovi. În plus, ea mi-a spus că este convinsă ca cei care urmează regimul de slăbire cu morcovi pot slăbi fix atât cât își doresc. Și asta pentru că discutăm despre o dietă ce poate fi ținută chiar și șase luni.

Reguli de bază

Bun! Deci ce trebuie să faci tu:

1. Să-ți dorești să scapi de colăceii de pe abdomen, dar să fii dornic să faci eforturi pentru acest lucru. Știți cum se spune: baba suferă la frumusețe.

2. Să-ți placă morcovii și cruzi și fierți. Pentru că vei avea parte de ei la fiecare masă.

3. Să îți iei adio de la sucurile carbogazoase, dulciuri, mezeluri, făinoase, fast-food. Orice aliment despre care știi că nu este sănătos trebuie să fie scos din alimentația ta.

4. Să faci mișcare, în fiecare zi. Fără excepție.

Practic, această dietă te va învăța și să adopți un stil de viață sănătos.

Iată ce trebuie să mănânci

Mic-dejun. În fiecare dimineață, îți vei face un pahar mare de apă călduță cu lămâie și cu 2 frunze de mentă. Pe toată durata regimului. Însă, acest obicei poate fi păstrat și la finele curei de slăbire. Un morcov crud și un ou fiert sau un iaurt cu ovăz și un morcov crud ori o felie de brânză și un morcov crud.

 

×
Subiecte în articol: morcovi dieta cu morcovi dieta slabit