x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Detox, noua obsesie a europenilor

Detox, noua obsesie a europenilor

de IncomeMagazine    |    25 Feb 2013   •   08:39
Detox, noua obsesie a europenilor
Sursa foto: Gennadiy Poznyakov/Getty Images/iStockphoto

Avem plumb în ruj, inhalăm compuşi cancerigeni din soluţiile de lustruit mobila, înghiţim mai mulţi conservanţi decât poate neutraliza organismul. Ne intoxicăm zilnic cât străbunicii noştri într-o viaţă, spun studiile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Aşa că nu e de mirare amploarea curentului Detox, o adevărată obsesie pentru detoxifiere, care îmbogăţeşte industria frumuseţii şi pe cea farmaceutică.

De la măşti cosmetice antipoluare la concediul de detoxifiere la un hotel-spa, este greu să cuprinzi tot ceea ce mintea omenească a fost în stare să inventeze pentru a contracara consecinţele progresului asupra sănătăţii noastre. Anual, numai pentru tratamentele Detox se cheltuiesc la nivel global aproximativ 100 de milioane de euro, conform unui anunţ făcut la Convenţia Professional SPA and Wellness din 2012. Deşi piaţa asiatică a dominat până de curând domeniul, curentul a căpătat amploare în Europa în ultimii patru ani (paradoxal, odată cu criza).

Multe dintre noile soluţii se bazează pe remedii străvechi, pe cunoaşterea plantelor şi beneficiilor lor, pe curele cu ape minerale sau pe dietele vegetariene. Dacă înainte oamenii ţineau post pentru a-şi purifica organismul după perioadele de „îmbuibare”, acum mergem la spa, bem ceai verde sau lapte de orez, mâncăm quinoa şi seminţe de in. Şi medităm.

Ce este detoxifierea?
Detoxifierea reprezintă procesul natural al organismului de a elimina şi neutraliza toxinele din organism. Ce sunt toxinele de care auzim mereu? „Simplist spus, toxinele sunt produşi care pot dăuna ţesuturilor din corp”, explică dr. Irina Arsene, medic nutriţionist. „Ele sunt transformate chimic de organism în produşi mai puţin dăunători pentru ţesuturi şi eliminate în mod natural.” Problemele apar atunci când nivelul de toxine din corp este prea mare pentru ca procesele naturale de prelucrare şi eliminare să fie suficiente. Sau când, din diverse motive pe care le poate identifica doar medicul, detoxifierea naturală nu mai poate avea loc. În niciun fel.

Citeste mai mult despre DETOX


Citeste si
Nu reuşeşti să slăbeşti? Iată cum te poate ajuta psihologul
Ştii când ai nevoie de detoxifiere? Simptomele intoxicării organismului
Greseli de nutritie si efectele lor
Lămâia te ajută să slăbeşti sănătos
Alimente ideale pentru dieta

 

 



×
Subiecte în articol: detoxificare cura de detoxifiere