x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Dieta cu grapefruit: Cum să slăbești șase kilograme rapid

Dieta cu grapefruit: Cum să slăbești șase kilograme rapid

01 Noi 2016   •   12:10
Dieta cu grapefruit: Cum să slăbești șase kilograme rapid

Dieta cu grapefrut este un regim alimentar bogat în proteine. Aceasta se concentrează pe consumul de grapefrut sau suc de grapefrut la fiecare masă. Scopul dietei este pierderea rapidă în greutate, în decurs de 12 zile, scrie clickpentrufemei.ro.

Reguli generale

În timpul dietei se poate consuma oricât grapefrut, iar aportul caloric zilnic nu trebuie să fie mai mare de 1000 de calorii. În prepararea alimentelor poți folosi condimente, sosuri și unt, însă mâncarea nu trebuie să fie nici fierbinte, nici rece, atunci când o consumi. Între mesele de proteine și cele de amidon trebuie să lași să treacă minim 4 ore, iar alimentele nu trebuie gătite în vase de aluminiu.

La ce să te aștepți

Dieta cu grapefrut promite rezultate rapide: scapi de aproximativ 6 kilograme în 12 zile - datorită conținutului ridicat de enzime de ardere a grăsimilor din acest fruct. Astfel, obții rezultatele dorite fără înfometare și fără restricții alimentare imposibil de ținut, promit adepții ei.

Argumente pro şi contra

Înainte de a ține o dietă trebuie să ții cont atât de părțile bune ale acesteia, cât și de cele mai puțin bune. Iată care sunt plusurile și minusurile:

Pro: rezultatele spectaculoase. Cei care vor să piardă rapid în greutate, mai ales pentru evenimente speciale, au acum un nou aliat. De asemenea, aceasta poate fi începutul unei cure de lungă durată pentru cele care au de dat jos mai multe kilograme. Un aliment cu aport caloric scăzut și plin de nutrienți, cum este grapefrutul, este o alegere inteligentă și sănătoasă nu numai pentru pierderea în greutate, ci și pentru starea de sănătate, în general. Conținutul ridicat de vitamina C întărește sistemul imunitar.

×
Subiecte în articol: grapefruit slabit dieta