x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Info

29 Iul 2008   •   00:00

29 iulie 2008



STUDIU. Femeile sînt principalul cumpărător de produse bio, potrivit Raportului 2008 al pieţei australiene organice, citat de publicaţia thewest.com.au. Paul Kristiansen, autorul raportului, spune că femeile sînt mai atrase de "farmecul" alimentelor eco decît bărbaţii, şi asta nu numai pentru că ele fac piaţa. "Cred că sînt mai preocupate de sănătatea lor, a copiilor şi a familiei", a spus Kristiansen.

DESCOPERIRE. Un compus organic – Rose Bengal – utilizat de femeile indiene pentru a-şi face "punctul" roşu pe frunte ar putea fi o soluţie-cheie în tratamentul cancerului de piele (melanom), potrivit profesorului John Thompson, director al Secţiei Melanoma la Universitatea din Sydney, citat de ABC Online. Testele iniţiale au arătat că extractul de trandafiri de Bengal bio injectat în celulele tumorale recurente are o rată de succes de 75% în combaterea bolii. Cercetările nu sînt finalizate. Rose Bengal a fost folosit pentru prima oară la începutul anilor 1900, pentru colorarea produselor alimentare, textile şi cosmetice.

×
Subiecte în articol: bio