x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Lăptişorul de matcă, bun la orice vârstă

Lăptişorul de matcă, bun la orice vârstă

de Gina Matei    |    27 Oct 2009   •   00:00
Lăptişorul de matcă, bun la orice vârstă

Lăptişorul de matcă este un valoros depozit de magneziu, calciu, fier, zinc, mangan, precum şi de vitaminele B6, C şi D. Acesta este motivul pentru care biochimist doctor Cristina Mateescu, membră a comisiei permanente de apiterapie a APIMONDIA, recomandă lăptişorul de matcă pentru reechilibrarea energetică a persoanelor obosite, stresate.



Vi se întâmplă să aveţi pierderi ocazionale de apetit? În acest caz, specialistul nostru recomandă efectuarea unei cure de o lună cu lăptişor de matcă. Produsul se administrează dimineaţa, pe stomacul gol, între 900 şi 1.200 mg, sublingual, în forma sa pură, proaspătă sau 300 până la 400 mg în capsule ce se înghit cu puţină apă.

OCTOMBRIE
Lăptişorul de matcă este recomandat şi persoanelor vârstnice, cu atât mai mult cu cât bătrânii, mai ales cei care trăiesc singuri, sunt predispuşi la depresie. Şi pentru că depresiile se accentuează în perioada de toamnă-iarnă, când ziua este mai scurtă, iar noaptea mai lungă, vârstnicilor le este recomandată o cură de lăptişor de matcăde 5-10 zile pe lună, începând cu luna octombrie. Vor fi astfel pregătiţi să facă faţă mai uşor singurătăţii.

Tot vârstnicii sunt cei care acuză cu precădere afecţiuni reumatismale. Alterarea stării sistemului osos şi a articulaţiilor se asociază, frecvent, cu scăderea capacităţii de protejare a sistemului imunitar. Specialistul nostru susţine că lăptişorul de matcă ameliorează starea pacientului reumatic şi constituie un excelent mijloc de prevenire a bolii. Datorită conţinutului său în elemente minerale, cum sunt manganul şi fosforul, el stimulează hrănirea cartilajelor afectate. De asemenea, aminoacizii triptofan şi tirozină asigură vitalitatea ţesuturilor de susţinere, iar vitaminele A, D şi E menţin sănătatea oaselor.

Rezistenţa oaselor poate fi afectată şi de osteoporoză. Această boală afectează mai ales femeia la menopauză supusă tulburărilor hormonale. Hormonii, mai corect spus fitohormonii sau precursorii hormonali din polen, păstură şi lăptişorul de matcă asigură efecte benefice ca adjuvante în tratamentul osteoporozei.

PENTRU COPII
Evident nu doar vârstnicii pot beneficia de efectele terapeutice ale lăptişorului de matcă. Administrat copiilor, lăptişorul de matcă se dovedeşte util în tratamentul întârzierii dezvoltării psihomotorii a copilului. "Administrarea acestui produs conduce la o îmbunătăţire rapidă a memoriei şi a capacităţii de concentrare, fenomene însoţite de o reducere semnificativă a instabiălităţii psihomotorii", completează doctorul Cristina Mateescu.

Capacitatea de învăţare a copilului este cu atât mai mare, cu cât cura cu un astfel de produs, la care se recomandă şi adăugarea celorlalte produse apicole - miere, polen, propolis - se prelungeşte.
Simptomele locomotorii se atenuează pe termen lung şi la copiii oligofreni sau la cei care suferă de o întârziere psihomotorie. Asta pentru că una dintre explicaţiile mecanismelor de acţiune ale acestui produs natural este cea legată de îmbunătăţirea transmiterii neuromusculare.

EPISOADE DEPRESIVE MAI RARE
Vârstnicilor le este recomandat lăptişorul de matcă, pentru depăşirea momentelor depresive. De regulă, cura de lăptişor de matcă debutează în lunile septembrie-octombrie. Pe parcursul lunilor decembrie, ianuarie şi februarie, cura este întreruptă, iar în martie, cel târziu în aprilie, aceasta se reia. Sunt alese perioadele când pacienţii sunt predispuşi la stări depresive profunde. Rolul curei cu lăptişor de matcă este de a reduce numărul episoadelor de depresive.

LA RECOMANDAREA MEDICULUI
Lăptişorul de matcă are multe proprietăţi terapeutice. Ceea ce ne-ar putea îndreptăţi să credem că un tratament cu acest produs este costisitor. Cu toate acestea, specialistul nostru ne precizează că tratamentul cu lăptişor de matcă nu este scump. De unde poate fi cumpărat? Din farmacii, magazine naturiste şi chiar de la micii producători. Însă, pentru o siguranţă mai mare, specialistul nostru recomandă să cumpărăm lăptişor de matcă din magazinele de profil, autorizate. Trebuie să avem în vedere că şi în cazul lăptişorului de matcă avem nevoie de o recomandare din partea medicului.

CONTRAINDICAŢII
Specialistul nostru, biochimistul Cristina Mateescu atrage atenţia că produsele apicole sunt contraindicate persoanelor care suferă de alergii grave la polen sau au hipersensibilitate la acestea. Lăptişorul de matcă este, de asemenea, contraindicat femeilor gravide şi celor care alăptează.

×
Subiecte în articol: apiterapie laptisor de matca