x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Măceşele şi usturoiul iau locul bulinelor

Măceşele şi usturoiul iau locul bulinelor

de Gina Matei    |    08 Dec 2009   •   00:00
Măceşele şi usturoiul iau locul bulinelor
Sursa foto: /iSTOCKPHOTO

Tuşiţi, strănutaţi, vă curge nasul, aveţi dureri de cap. Diagnostic: răceală sau gripă. Pe lângă tratamentul medicamentos pe care vi-l prescrie medicul, puteţi încerca şi câteva remedii naturiste, prescrise de Cristina Bălănescu, medic primar medicină generală cu competenţă în terapii complementare de la Centrul Medical Clar Med.

PREVENTIV
Categoric este mult mai uşor să previi, iar în acest caz prevenirea înseamnă întărirea sistemului imunitar.
Prin urmare, consumaţi cu încredere măceşe. Acestea sunt o importantă sursă de vitamina C. Astfel, o linguriţă cu măceşe pe zi este suficientă pentru prevenirea gripei. Specialistul nostru recomandă consumul de usturoi. Asta pentru că în usturoi s-au descoperit mai mult de 20 de substanţe antivirale şi antibacteriene. Pentru a preveni răceala sau îmbolnăvirea de gripă, mestecaţi câte o jumătate de căţel de usturoi dimineaţa, la prânz şi seara.

Totodată, puteţi consuma şi ceapă. Atât usturoiul, cât şi ceapa favorizează scăderea febrei. Efect preventiv îl au şi tabletele de propolis şi echinacea, care se administrează dimineaţa şi la prânz.

CÂND RĂCEALA ŞI GRIPA DAU BĂTĂI DE CAP
Toate aceste remedii au rol preventiv, dar, totodată, pot fi utilizate şi în tratarea simptomelor răcelii şi a gripei. Pe lângă acestea, mai puteţi încerca extractul din muguri de plop. Acesta se administrează dimineaţa, câte 25 de picături la copiii cu vârsta până în 12 ani, peste 25 de picături la persoanele peste 12 ani şi adulţi.

Pentru tratarea tusei, specialistul nostru recomandă infuzia de cimbru sau cimbrişor. O lingură cu plantă se lasă 10 minute la infuzat în 250 ml de apă. Se consumă două căni pe zi, dimineaţa şi seara. Consumată seara, infuzia asigură calmarea tusei şi un somn odihnitor.

De cele mai multe ori, răcelile şi guturaiul sunt însoţite de dureri puternice de cap. În acest caz, aplicaţi comprese cu pedicuţă sau cu creasta cocoşului. Oricare dintre aceste plante umezite se aşază între două bucăţi de tifon. Compresele se aplică pe frunte şi pe tâmple timp de 15 minute.

Acelaşi efect îl au şi compresele cu hrean. Se pun pe frunte 2-3 linguri cu hrean ras, învelit într-o batistă. Hreanul se ţine 5-30 de minute pe frunte şi la nas. Persoanele care au pielea sensibilă vor ţine mai puţin cataplasma.

Pentru durerile în gât, specialistul nostru recomandă să se folosească pentru gargară fructe de cătină albă, frunze de pătlagină, flori de nalbă de cultură, flori de lumânărică. Plantele se fierb împreună în 200-300 ml de apă, iar după fierbere soluţia se lasă la răcit şi se face gargară de trei ori pe zi.

PENTRU ÎNTREAGA FAMILIE
Remediile naturiste asigură sănătatea întregii familii. Aşadar, utilizaţi-le cu încredere şi în cazul copiilor. Totuşi, nu uitaţi că nu toate plantele benefice adulţilor sunt recomandate şi copiilor.

În cazul copiilor, veţi insista pe ceaiuri fierbinţi, sirop şi tincturi. Astfel, specialistul nostru recomandă ceaiurile de muşeţel, mentă, lămâie şi fenicul. Dacă gustul acestora nu e pe placul celor mici, puteţi îndulci ceaiul cu miere.

Cătina este un remediu eficient pentru tratarea virozelor celor mici. La 30 g de fructe de cătină se adaugă 100 g de miere. Se lasă la macerat 3-7 zile, după care se dau copiilor câte 2 linguriţe pe zi. "Atenţie! Se ia până la ora 14:00, deoarece este puternic energizant şi seara poate produce palpitaţii şi somn agitat", atrage atenţia medicul Cristina Bălănescu.

IMUNITATE
Tot din natură putem alege acele fructe şi legume care ajută la creşterea imunităţii şi care luptă eficient împotriva gripei. Aşadar, consumaţi alimentele bogate în vitamina C: portocale, lămâi, broccoli, ardei verzi. Nu ocoliţi nici alimentele bogate în betacaroten: dovleac, cartofi, morcovi, spanac. Recomandate sunt şi alimentele bogate în acizi graşi omega 3: peşte gras oceanic (somon, ton, macrou, hering), dar şi alimentele bogate în zinc: peşte, fructe de mare, carne de porc, carne de pui, ouă, brânză, lapte.

×
Subiecte în articol: terapii complementare