x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Mango, soluţie antistres

Mango, soluţie antistres

de Maria Belu    |    11 Iul 2011   •   21:00
Mango, soluţie antistres

In tarile in care se cultiva arborele de mango, Mangifera indica, este considerat planta medicinala. Primele culturi de mango s-au efectuat in urma cu peste 4.000 de ani. In Europa a fost adus de portughezi abia in secolul al XVI-lea. Fructele mango au intre 200 si 500 de grame si sunt deosebit de apreciate, fiind considerate un adevarat aliment-medicament.

Utilizari
Beneficiile fructului de mango asupra organismului sunt numeroase. Enzimele continute actioneaza asupra sistemului nervos central si tin sub control oboseala, scad riscul de cancer de colon, datorita unei substante, xanthona mangiferina, ce are proprietati antiinflamatorii, antioxidante, dar si de protectie impotriva virusurilor.

Specialistii recomanda frunzele fragede de mango in tratamentul persoanelor suferinde de diabet sau de diaree; infuzia pre­parata din frunzele si scoarta ramurilor, datorita astringentei sale, poate fi utilizata ca apa de gura in tratamentul stomatitelor si al parodontozei; pentru tratarea dizenteriei este ideal un amestec din coaja coapta a fructelor de mango si zahar. Fructul verde, bogat in vitamina C si acizi organici, este ideal suferinzilor de scorbut. Mango are actiune diuretica, laxativa si poate fi utilizat cu succes in curele de slabire; un decoct facut din semintele decorticate este ideal pentru tratarea dizenteriilor cronice, hemoroizilor si a unor infectii vaginale etc.

Femeilor insarcinate si persoanelor anemice li se recomanda fructele de mango, pentru ca au un continut ridicat de fier, seleniu, vitaminele A si E, magneziu, potasiu, calciu, mangan etc.

RECOMANDARI. Specialistul nostru, doctorul Tutu Codrut, specialist in acupunctura si apifitoterapie, spune: 'Curele de mango sunt recomandate in stari de epui­zare fizica si psihica. De aceea, fructele sunt recomandate studentilor in sesiune, elevilor care se pregatesc pentru examene dificile, dar si adultilor care au mai multe joburi'. In acelasi timp, mango reprezinta o solutie pentru desertul persoanelor care sufera de diabet sau de boli ale inimii. Deoarece mango contine elemente care contribuie la tonifierea inimii si a vaselor de sange.

×
Subiecte în articol: terapii complementare