x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Masajul previne febra musculara

Masajul previne febra musculara

11 Oct 2005   •   00:00
TERAPII COMPLEMENTARE
Daca incepem brusc sa facem exercitii fizice epuizante, dupa o perioada lunga de repaus, riscam sa facem febra musculara. Pana la aspirina, mai exista o solutie: masajul preventiv. Doctorul Georgiana Tache, seful Sectiei de Recuperare Medicala de la Spitalul Clinic de Urgenta Floreasca, recomanda masajul atat pentru prevenirea, cat si pentru combaterea febrei musculare. El poate fi realizat, pe musculatura antrenata in exercitiile fizice, de o persoana specializata, dar si de noi insine, deoarece tehnicile sunt accesibile oricui.

Oxigen si glucide

Masajul utilizat contra febrei musculare consta in miscari de netezire sau de alunecare, aplicate direct pe piele. Miscarile de alunecare se executa in lungul fibrei musculare, de la o insertie la alta (insertiile muschiului pe os se situeaza in vecinatatea unei articulatii). Apoi se preseaza usor pe tendoane si mai apasat pe partea carnoasa a muschiului. Pot sa urmeze frictiuni, framantari, lovituri fine, ritmice si vibratii, realizate prin scuturarea usoara a muschiului. "Nu se aplica miscari de framantare pe formatiunile fibroase sau pe tendoane", spune medicul. Aceste miscari sunt menite sa activeze circulatia sangvina si sa indeparteze din muschi tensiunea aparuta ca urmare a efortului fizic. "Masajul asigura un aport de sange proaspat cu oxigen si glucide, care constituie suportul energetic si de refacere a muschiului", explica dr. Georgiana Tache. In afara de efectul de stimulare a circulatiei sangelui, masajul are si efect linistitor, si de scadere a starii permanente de tensiune musculara.

Masajul poate fi efectuat ca metoda de incalzire musculara, inainte de a merge la sala sau de a efectua exercitii fizice. El ar putea fi insotit de o sedinta la sauna, o baie in jacuzzi sau doar de un dus fierbinte, astfel incat organismul nostru sa fie pregatit pentru efortul pe care il vom depune. In situatia in care febra musculara s-a instalat deja, nu ne mai ramane decat sa efectuam aceleasi tehnici de masaj, la 5-10 minute dupa terminarea exercitiilor. Astfel, cu 20-40 de minute de automasaj in zona lombara, a membrelor, a abdomenului sau de masaj realizat de un specialist, musculatura corpului este relaxata, iar starea generala se imbunatateste.

VITAMINA C. Pe langa masaj, febra musculara poate fi combatuta cu ajutorul vitaminei C sau al unor medicamente antiinflamatoare, cum ar fi aspirina sau paracetamolul. Astfel, vom putea scapa de tensiunea neplacuta din muschi cu doua fiole de vitamina C administrate la o jumatate de ora dupa efortul fizic. Fiolele pot fi inlocuite insa de un pahar de apa in care am stors zeama de la o lamaie si in care am adaugat o lingurita de miere de albine.

×
Subiecte în articol: masajul musculara terapii complementare