x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Mii de clienţi la Târgul Bio

Mii de clienţi la Târgul Bio

de Florina Zainescu    |    05 Oct 2009   •   00:00
Mii de clienţi la Târgul Bio
Sursa foto: Victor Stroe/Jurnalul Naţional

Bucureştenii dornici de alimente şi cosmetice fără chimicale au venit în număr mare la Târgul Bio organizat de Jurnalul Naţional, Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" şi Asociaţia Bio România, în ciuda vremii urâte şi a crizei economice.



Până ieri la prânz, aproape 4.000 de oameni trecuseră pragul Muzeului Satului în căutare de produse bio. Şi continuau să vină. În cele trei zile de târg s-au vândut sute de kilograme de brânzeturi, de legume sau de făină integrală şi mii de kilograme de miere. Vânzările au mers bine chiar şi sâmbătă, când vremea a fost extrem de urâtă, cu ploaie, vânt şi un frig care îţi intra rapid în oase.   

VĂNZĂRI BUNE
"A venit lume chiar multă sâmbătă, am vândut cam de 2.000-2.500 de lei. Chiar nu mă aşteptam. O doamnă mi-a spus că a venit, deşi ploua, pentru că s-a săturat de prostiile pline cu chimicale din supermarketuri", a declarat Ionel Bara, director comercial Ecomarket Transilvania.

A adus la târg sucuri de fructe, cereale, ulei de floarea-soarelui presat la rece, primul de acest fel produs în România, şi vin. "Toate legumele au mers bine. Roşiile, cam 100 de kilograme, le-am vândut pe toate încă de vineri", au spus şi cei de la Ecolife Bio.

La brânzeturi a fost înghesuială mare. "Am vândut cam 500 de kilograme de produse, de circa 8.000 de lei", a declarat şi Rodica Ferchiu, de la Asociaţia Valea Asăului, care abia reuşea să facă faţă întrebărilor şi cererilor clienţilor. Lui Claudiu Husti, fermier eco din Maramureş, venit la Târgul Bio cu legume proaspete şi uscate, dulceţuri şi conserve de legume, îi sclipeau ieri ochii de fericire. Mi-a şoptit că a câştigat vreo 6.000 de lei. Şi "mierarii" de la Apidava, Biriş, Tremot, Ilyes, Tivadar sau Onea au vândut în forţă. Rar vedeai câte un vizitator care să nu aibă măcar un borcan cu miere în pungă. Făinurile, prăjiturelele şi pâinea eco preparată chiar la faţa locului au avut, de asemenea, lipici la public. Interes au prezentat şi alimentele aduse de magazinul online Biomania, în special cele fără gluten, certificate.

Cosmeticele bio şi-au găsit şi ele mulţi muşterii. Unii cumpărau doar un produs, să-l testeze, alţii chiar mai multe de acelaşi fel...

Pentru cadouri sau "să fie"... Proprietarele firmelor Olivo Organic şi Bioshop au fost supuse unui adevărat tir de întrebări din partea clienţilor: "Crema asta pentru ce este bună?", "Ce conţine produsul X", "Dar pentru părul sau tenul... ce aveţi?" şi aşa mai departe.

×
Subiecte în articol: bio