x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Pa, pa mâini şi picioare reci!

Pa, pa mâini şi picioare reci!

de Gina Matei    |    31 Ian 2011   •   18:14
Pa, pa mâini şi picioare reci!
Sursa foto: /Thinkstock

149177-18-29-sante-1.jpgTemperaturile scăzute din timpul iernii agravează tulburările de circulaţie periferică în cazul celor care le au deja, dar îi pot afecta şi pe cei care nu au astfel de probleme. Ceaiurile vasodilatatoare reprezintă o soluţie în aceste cazuri, precizează Cristina Bălănescu, medic primar medicină generală, cu competenţă în terapii complementare, de la Centrul Medical Clar Med.

 

Cură cu ceaiuri vasodilatatoare
În uz intern, anghinarea este prima recomandare a specialistului nostru în materie de ceaiuri vasodilatatoare. Se prepară o infuzie dintr-o lingură de plantă mărunţită la 250 ml de apă fiartă, se acoperă 15 minute şi se bea după fiecare masă.
Acelaşi rol îl are şi infuzia de arnică, obţinută dintr-o lingură de pulbere şi 250 ml de apă. Se bea cu înghiţituri mici.
Specialistul nostru vă sfătuieşte ca, pentru obţinerea rezultatelor scontate, să aveţi multă răbdare pentru că este o administrare pe termen lung – 20-21 de zile – cu o pauză de 10 zile. Cura se reia ori de câte ori este necesar.

De asemenea, se vor bea 2-3 căni de infuzii de coada şoricelului şi urzică. Ceaiul de coada şoricelului se prepară dintr-o linguriţă de plantă la o cană cu apă, iar cel de urzică dintr-o lingură de plantă la o cană de apă.

 

Decoct din coajă de salcie
Din păcate, nu doar că picioarele sunt reci, dar se simte şi o senzaţie de oboseală, uneori de umflătură atât atunci când mergeţi, dar şi atunci când staţi. Aceste senzaţii pot fi ameliorate cu ajutorul băilor, care, treptat, vor îmbunătăţi circulaţia periferică. La un litru de apă se adaugă două linguri din amestec de coajă de salcie şi stejar, în părţi egale. Se fierb 20 de minute.

Decoctul astfel obţinut se toarnă în lighean. Apa trebuie să fie la temperatura camerei, nu rece, dar nici fierbinte. Băile se fac o dată la două zile, timp de o lună.
Un alt decoct util pentru băile de picioare este cel obţinut din amestecul de coajă de stejar, rădăcină de tătăneasă, flori de arnică, plantă întreagă de pelin şi pătlagină. La un litru de apă se adaugă două linguri de amestec. Aceste băi se fac seara, înainte de culcare.

REMEDII. Duşurile scoţiene, cele în care se alternează apa rece cu apa caldă, sunt indicate pentru că stimulează circulaţia periferică. Efect similar are şi masajul tălpilor şi mâinilor. Pentru acest masaj, se pot folosi creme pe bază de plante vasoprotectoare, cum ar fi: arnica, urzica, salvia şi coada-şoricelului.

ALIMENTAŢIE. Pentru a nu vă confrunta cu această problemă, adoptaţi o alimentaţie sănătoasă, bogată în vitamine. Aşadar, mâncaţi fructe şi în special fructe de pădure, dar şi legume proaspete, peşte, ouă, cereale integrale.

×
Subiecte în articol: terapii complementare