x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Plantele care îți pot dăuna grav sănătății

Plantele care îți pot dăuna grav sănătății

24 Noi 2016   •   20:45
  Plantele care îți pot dăuna grav sănătății

Sunt anumite plante care deși aduc beneficii sănătății, administrate incorect pot face mai mult rău decât bine. Mai precis, pot da reacții toxice, cu consecințe grave asupra corpului, scrie clicksanatate.ro.

În medicina naturistă sunt plante care dețin substanțe active cu acțiune pozitivă asupra organismului, dacă sunt utilizate în rețete de medicamente. De aceea, având efect așa de puternic, e mai bine să fie administrate după schemele prescrise de medic și nu după ureche.

Spre exemplu, macul se află pe lista cu plante deosebit de periculoase, așa că, dacă este consumat în cadrul unui tratament, este obligatoriu să se respecte indicațiile de la medic, ca să nu fie dăunător.
Ricinul poate fi dăunător

Uleiul de ricin, binecunoscut mai ales în tratamente pentru piele și în combaterea constipației, este deosebit de benefic. Însă seminţele acestei plante sunt otrăvitoare. Conţin ricină, un compus care poate produce probleme la nivelul ficatului și se poate ajunge până la deces.
Spânzul dă vărsături

Deși este adesea utilizat în tratarea afecţiunilor cardiace, dacă nu sunt respectate dozele stabilite de medic, spânzul poate declanșa greaţă, vărsături, colici şi convulsii.

×
Subiecte în articol: plante sanatate ricin pelin