x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Produsul zilei - Voie-bună cu un ceai de fructe ecologic

Produsul zilei - Voie-bună cu un ceai de fructe ecologic

09 Feb 2008   •   00:00
Produsul zilei - Voie-bună cu un ceai de fructe ecologic

Îţi poţi regăsi buna-dispoziţie într-o infuzie de fructe. Ceaiul de fructe "Voie Bună" conţine un amestec deosebit de măceşe, bucăţele de portocală, rooibos, pere, gutui, fenicul şi aromă naturală ecologică de vanilie cu extract de bourbon.



Îţi poţi regăsi buna-dispoziţie într-o infuzie de fructe. Ceaiul de fructe "Voie Bună" conţine un amestec deosebit de măceşe, bucăţele de portocală, rooibos, pere, gutui, fenicul şi aromă naturală ecologică de vanilie cu extract de bourbon.


Ceaiul este fabricat de firma austriacă Sonnentor, unul dintre cei mai mari producători mondiali de ceaiuri, cafea şi mirodenii organice. Plantele folosite sunt recoltate cu mare grijă, lăsate să se usuce în mod natural, sortate cu atenţie de specialiştii firmei şi apoi împachetate manual. "Suntem convinşi că natura oferă cele mai bune reţete pentru o viaţă lungă şi fericită şi că agricultura ecologică reprezintă unica alternativă la problemele tot mai mari, cauzate de monoculturi şi supraproducţie. Ciclul vieţii şi reînnoirea constantă a naturii sunt principiile noastre fundamentale. Suntem convinşi că a trăi şi a-i lăsa pe alţii să trăiască, respectul reciproc şi stima sunt indispensabile pentru o cooperare de lungă durată. Totul trebuie să aibă echilibrul potrivit", susţin cei de la Sonnentor.


CALITÅŢI. De ce să consumi un ceai ecologic? Pentru că nu conţine substanţe poluante şi nici praf. Şi pentru că un ceai bio este mai bogat în substanţe active decât unul tradiţional. "A făcut mai demult teste domnul doctor Mencinicopschi pe ceaiul vândut de ţărani, ceaiul ecologic şi un ceai convenţional la plic, luat din magazin. A rezultat că ceaiul vândut de ţărani avea o concentraţie de substanţă activă de circa 0,03%, cel ecologic de 0,8%, în timp ce un pliculeţ de ceai convenţional avea 0,001%. Aşa că pentru a avea acelaşi efect terapeutic, poţi să foloseşti un plic de ceai bio sau o întreagă cutie de ceai convenţional", povesteşte Dan Răileanu, distribuitor de produse Sonnenton, despre virtuţiile ceaiului bio.


Măceşele sunt foarte apreciate pentru conţinutul foarte bogat de vitamina C şi cantităţilor mai mici din vitaminele A, B1, B2, P, K şi acid nicotinic. Rooibos este o plată originară din Africa, iar ceaiul din aceasta are proprietăţi antibacteriene, antispasmotice, antivirale, antioxidante şi previn îmbătrânirea prematură. Japonezii numesc acest produs "ceaiul vieţii lungi". Feniculul are calităţi antiseptice, sedativ uşor, creşte diureza şi este antispastic bronşic şi expectorant.

×
Subiecte în articol: ceaiul ceai bio