x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare REMEDIILE NATURISTE ALE MÂINII MAICII DOMNULUI

REMEDIILE NATURISTE ALE MÂINII MAICII DOMNULUI

10 Iun 2015   •   03:52
REMEDIILE NATURISTE ALE MÂINII MAICII DOMNULUI

Există câteva plante cu puteri tămăduitoare care poartă numele Maicii Domnului. Folosite sub formă de infuzii, decocturi sau cataplasme, acestea țin la distanță numeroase afecțiuni și sunt leac pentru durerile corpului.

Este sau nu este denumirea populară a plantei, trimiterea directă către Maica Domnului, în avantajul puterilor binefăcătoare ale acesteia? Părerile snt, evident, împărțite. Celor care cred însă în minuni, nu poate decât să le facă bine credința că pe lângă virtuțile pe care natura le dă frunzelor, florilor, semințelor sau fructelor acestora, există o putere care vine dintr-un spațiu extrasenzorial.

Iată și câteva remedii clasice de acum ale plantelor care poartă în nume și numele Maicii Domnului:

1. Ceaiul de caprifoi
Ceaiul de caprifoi are efect calmant. Florile caprifoiului, plantă cunoscută și ca mâna-Maicii-Domnului, pe lângă faptul că răspândesc un miros încântător, au proprietăți antibacteriene, antivirale și antiinflamatoare.

Te-ar putea interesa și:
15 moduri de a slăbi fără dietă


Febra acută, durerile în gât și cele de cap se pot trata cu ceaiul de caprifoi, pe care îl obții dintr-o ceașcă de flori la 1 litru de apă clocotită.............................
.
Citește continuarea și află cum pregătești ceaiul de caprifoi și alte remedii naturiste și cum le folosești, AICI.


Pe aceeași temă:
Caprifoiul sau Mâna-Maicii-Domnului, o plantă cu nenumărate valenţe. Bună pentru inimă si ajuta la vindecarea ranilor
 

×