x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Respiraţie uşoară cu uleiuri esenţiale

Respiraţie uşoară cu uleiuri esenţiale

de Gina Matei    |    09 Noi 2010   •   00:00
Respiraţie uşoară cu uleiuri esenţiale
Sursa foto: /THINKSTOCK

Doctor Cristina Bălănescu, medic primar medicină generală, cu competenţă în terapii complementare, de la Centrul Medical Clar Med, propune înlocuirea sprayurilor nazale cu descongestionante naturale. Pentru că acestea sunt mai puţin costisitoare, se pot prepara acasă şi sunt eficiente. Cu ajutorul acestora va dispărea disconfortul apărut în urma blocării căilor respiratorii.

BĂI CU INFUZII
Plantele se folosesc sub formă de băi, inhalaţii şi aromaterapie. De asemenea, se folosesc uleiuri aromate, care au rolul de a elibera de secreţii căile nazale, dar care sunt şi dezinfectante locale.
Pentru băi se folosesc busuiocul, coada şoricelului, muşeţelul. Se infuzează o lingură din una dintre aceste plante sau o lingură din amestecul acestor plante şi 250 ml de apă. După ce se răceşte infuzia, se spală în special mucoasa nazală. "Totodată, din această infuzie se pot pune picături, 5-6 picături în fiecare nară", spune specialistul nostru.

LEVĂNŢICĂ
La fel de accesibile şi eficiente sunt şi inhalaţiile. În apa fierbinte se adaugă câteva picături de uleiuri esenţiale de cimbru, anason, rozmarin, eucalipt, levănţică, ienupăr şi lămâi. Câte o picătură din oricare din aceste uleiuri se poate pune în fiecare nară. Sau se pot pune în lampa de aromaterapie.

REŢETA CEA MAI SIMPLĂ
Se fierb 100 ml de apă, se răceşte şi se adaugă o jumătate de lingură de sare. De preferat sare grunjoasă, spune specialistul nostru. Se aplică două picături în fiecare nară. Procedura este contraindicată cardiacilor şi tuturor celor care au restricţii ale consumului de sare. De asemenea, curăţarea cu apă sărată calmează congestia nazală şi elimină particulele încărcate cu viruşi şi bacterii.

CONDIMENTE
Mâncărurile piperate acţionează şi ele ca descongestionante naturale. Aşadar, puteţi adăuga piper, ardei iute şi hrean în mâncărurile preparate. De asemenea, alegeţi alimentele bogate în vitamina C, cum ar fi citricele.

×
Subiecte în articol: terapii complementare