x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Rețeta ceaiului anticancer, creată acum 100 de ani de o soră medicală din Canada

Rețeta ceaiului anticancer, creată acum 100 de ani de o soră medicală din Canada

30 Oct 2018   •   02:58
Rețeta ceaiului anticancer, creată acum 100 de ani de o soră medicală din Canada

Este un tratament atât de puternic şi eficient în lupta cu tumorile, încât ar putea spulbera mitul legat de icurabilitatea cancerului.

Descoperit încă din anul 1921 de către sora medicală Rene Caisse din Canada, Essiac este tratamentul împotriva tumorilor care a uimit opinia publică mai bine de un secol, datorita eficienţei sale dovedite în lupta cu eradicarea tumorilor.

Ceaiul minune ce are la bază patru plante a fost administrat prima dată într-un spital din Ontario de către asistenta medicală Rene Caisse unei rude diagnosticate cu cancer la stomac în fază terminală. Pentru că medicii nu i-au mai acordat şansa supravieţuirii mai mult de şase luni matuşei lui Rene, aceasta s-a hotărât să încerce tratamentul cu ceaiul anticancer. După tratament, mătuşa sorei medicale s-a însănătoşit şi a mai trăit 21 de ani, iar boala nu a mai recidivat. Această reuşită extraordinară a încurajat-o pe Rene să trateze şi alţi pacienţi, la fel de bolnavi, cum a fost mătuşa ei. Rezultatele au fost uimititoare.

De atunci remediul a fost cunoscut în lumea întreaga drept ESSIAC, denumire ce povine de la numele sorei medicale (Caisse) care se citeşte... invers.

(......)

Reteţa unuia dintre cele mai eficiente tratamente anticancer din toate timpurile:

.........................

Află rețeta ceaiului anticancer

×