x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Ginsengul românesc, un miracol pentru sănătate - 5 rețete

Ginsengul românesc, un miracol pentru sănătate - 5 rețete

27 Feb 2019   •   03:24
Ginsengul românesc, un miracol pentru sănătate - 5 rețete

Cătina, ale cărei fructe reprezintă o explozie de vitamine pentru organism, este numită și ginsengul românesc, datorită cantității mari de vitamina C pe care o conține - minune în tratamentele naturiste folosite în tratarea multor afecțiuni.
Beneficiile uriașe pe care le aduce sănătății, recunoscute încă din vremuri străvechi de către traci, hinduşi, greci, chinezi, mongoli, celţi şi slavi, fac din această plantă un ingredient.

Cătina este plină de vitaminele A, B, E, K, dar şi de fosfor, potasiu, magneziu, fier. La acestea se adaugă aminoacizii esenţiali, acizii graşi esenţiali și o cantitate însemnată de betacaroten, mult peste cea conținută de morcovi. Însă, cea mai mare parte din puterea vindecătoare a cătinei stă în conținutul uriaș de vitamina C, de zece ori mai mare decât al citricelor sau a măceșului.

Datorită proprietăților sale însemnate, fructele acestei plante au o puternică acțiune imunostimulatoare, cicatrizantă, antiinflamatoare, anticancerigenă, astringentă, antibiotică și afrodisiacă. Mai mult decât atât, cătina este considerata cel mai bun vaccin antigripal natural. Planta este folosită cu succes în industria farmaceutică și în cosmetică, având foarte multe indicații terapeutice: în afecțiuni ale ficatului, răceală și gripă, depresie, anemie, cancer, ulcer, gastrită, afecțiuni cardiovasculare, artrită, hipertensiune, anemie, nevroze, spasmofilie.

Cătina poate fi consumată în mai multe feluri, de exemplu în stare pură, cu miere, în formă de pulbere, suc, ulei, vin, dulceață, ceai, tinctură.

1. Cătină cu miere

Cătina cu miere stimulează imunitatea, crește pofta de mâncare, curăță pielea și aduce aportul zilnic de vitamine și minerale, este un foarte puternic energizant, iar câteva lingurițe de dimineață nu numai că vă ajută digestia și tranzitul intestinal, ci vă umple cu energie pentru întreaga zi. Cătina cu miere se prepară fie din pulberea pe care o găsim în plafare, dar cel mai recomandat este să folosiți fructele proaspete. Se spală fructele de cătină foarte bine, se usucă și se pun într-un borcan de 800 de grame până se umple trei sferturi. Borcanul se umple cu miere de albine polifloră și timp de o săptămână se lasă la macerat. Puteți consuma câte trei linguri pe zi, iar copiii câte o linguriță.

2. Tinctura de cătină 
...................

Citește mai departe rețetele în care cătina este folosită pentru TRATAMENTE NATURISTE

Foto: Pixabay

×