x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Urciorul dispare cu apa si sapun

Urciorul dispare cu apa si sapun

15 Noi 2005   •   00:00
TERAPII COMPLEMENTARE
Praful, vantul, caracteristice toamnei, sunt raspunzatoare de aparitia orgeletului, care in termeni populari se numeste urcior.
Dr. Gabriela Papazian-Urdareanu, medic primar, specialist in fitoterapie, acupunctura si homeopatie, de la Centrul National de Acupunctura si Homeopatie, atrage atentia ca "in general, nu este recomandat tratamentul cu ceaiuri in cazul orgeletului, desi tendinta oamenilor este de a folosi tot felul de plante. Ochiul este o zona sensibila, iar folosirea compreselor nesterile poate conduce la suprainfectare. Spalatul cu apa curata, nu foarte fierbinte, reprezinta cel mai eficient tratament. Se poate utiliza chiar si sapun fara soda: de exemplu – sapun de copii".

Unguente cu avizul oftalmologului


Leacurile populare apeleaza la plante care au proprietatea de a usca tegumentul si care sunt usor antiseptice: salvie, pelin, coaja de stejar, coada-soricelului, galbenele. Din aceste plante se fac infuzii concentrate, din 2 lingurite de planta la o cana de 200 ml de apa. Infuzia este scurta, adica plantele se acopera cu un capac maximum 5 minute dupa ce focul a fost oprit. Se fac tamponari externe usoare. Compresele trebuie sa fie curate, sterile, mentinute local doar 5 minute. Compresele se fac o data, de cel mult doua ori pe zi. Daca nu folosim plante de la plafar, atunci ele vor fi recoltate din zone nepoluate. De asemenea, apa in care se fierb plantele trebuie fiarta in prealabil 30 de minute. Infuziile se pastreaza in flacoane sterilizate. Dar nu mai mult de 6-8 ore. Unguentele care contin salvie, pelin, coaja de stejar, coada-soricelului, galbenele se pot folosi doar cu avizul oftalmologului.

Floare de ochi


O alta planta cunoscuta in popor pentru tratarea urciorului este silurul, denumita si floare de ochi. Ea se foloseste in combinatie cu fructele de anason, cu care se face infuzie. La o cana de apa se adauga o lingura de amestec de plante. Se foloseste atat pentru spalaturi oculare, cat si pentru aplicarea compreselor oculare. Floarea de ochi se foloseste pentru tratarea urciorului, dar si in caz de conjunctivita. Atentie, toate aceste tratamente trebuie sa fie indicate de medicul specialist.

Cauze


Urciorul este un mic furuncul, provocat de un microb. El apare la radacina genelor. Tratamentul urciorului consta in unguente cu antibiotice. De regula, el apare la persoanele care se afla in spatii cu mult praf, cu diferite substante iritante sau au probleme de igiena. Dr. Gabriela Papazian-Urdareanu afirma ca urciorul poate ceda de la sine, daca evitam praful si noxele. Cel mai important lucru este pastrarea unei igiene corespunzatoare a mainilor si in zona ochilor, neexpunerea la praf si alte substante. Semnele urciorului sunt: tumefierea pleoapei, care devine dureroasa, inrosirea pielii si umflarea conjunctivei. In prima faza se aplica pe pleoapa comprese reci pentru a atenua semnele de inflamatie. In situatia in care urciorul devine purulent, se vor aplica comprese calde, care accelereaza colectarea de puroi si eliminarea acestuia. Medicul specialist este cel care poate face o eliminare completa a puroiului printr-o mica incizie.

ATENTIE! Tratamentul in cazul orgeletului este exclusiv de competenta specialistului. "Indiferent daca apelam la o terapie complementara sau la o terapie alopata este necesara consultarea specialistului. De asemenea, trebuie evitata simpla actiune asupra urciorului, deoarece infectia tinde sa se intinda." Dr. Gabriela Papazian-Urdareanu ne mai avertizeaza ca folosirea compreselor cu diferite ceaiuri fara indicatia medicului este chiar periculoasa.

×
Subiecte în articol: terapii complementare