x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet 6 soluții pentru a combate retenția de apă din organism

6 soluții pentru a combate retenția de apă din organism

30 Apr 2016   •   20:16
6 soluții pentru a combate retenția de apă din organism

Retenția de apă sau edemul este condiția acumulării de fluide în țesuturi, în special în țesutul conjunctiv. Este o problemă cu care se confruntă mai ales oamenii inactivi, cu un stil de viață sedentar, cei care se află sub un anumit tratament medicamentos și femeile însărcinate.

Retenția de apă nu este o afecțiune gravă, dar uneori ori poate fi semnul unor boli serioase. Totuși, în cele mai multe cazuri problema apare din cauza unui stil de viață nesănătos, putând fi prevenită și tratată.

Pentru a putea combate retenția de apă, trebuie să cunoaștem sursele. Potrivit www.healthyfoodhouse.com, cele mai frecvente cauze ale edemului și modalitățile în care pot fi combătute sunt:

 

1.Consumul exagerat de sare

În cazul în care consumăm prea multe alimente bogate în sodiu și nu bem suficientă apă, corpul intră într-un „mod de conservare” și începe să rețină apă. În această situație, celulele devin de 20 de ori mai mari, pentru a putea dilua concentrația de sare.

Trebuie să știm că nu doar sarea este bogată în sodiu, ci și alimentele conservate, anumite condimente și cărnurile procesate.

În mod surprinzător, există și tipuri de sare care pot combate edemul: sarea celtică și sarea de Himalaya.

 

2.Deficiența de vitamina B6

Vitamina B6 este „responsabilă” pentru echilibrarea nivelului de apă în organism, iar atunci când există o carență, poate apărea și retenția de apă.

Vitamina B6 este solubilă în apă și pentru ca suplimentele să funcționeze este necesară îndeplinirea mai multor condiții. Ideal este să o obținem direct din mâncare, cele mai indicate alimente pentru asigurarea aportului de vitamina B6 fiind puiul, tonul, curcanul, semințele de floarea soarelui, fructele uscate, fisticul și carnea macră.

 

3.Deficiența de potasiu

Potasiu este un mineral extrem de important pentru buna funcționare a organelor, țesuturilor și celulelor, fiind electrolitul esențial pentru asigurarea unui nivel echilibrat de apă în organism. Deficiența de potasiu este cauzată de consumul excesiv de mâncăruri sărate, transpirația excesivă și, evident, evitarea alimentelor care conțin potasiu.

Potasiul se găsește aproape în toate fructele, dar mai ales în pepene roșu, pepene galben și banane și de aceea, ideal ar fi ca în locul suplimentelor alimentare să consumați cât mai multe fructe și legume.

 

4.Deshidratarea

Dacă nu beți suficientă apă și vă veți deshidrata, reacția corpului va fi aceea de a reține apă. Consumul regulat de apă și de sucuri bogate în potasiu vor asigura hidratarea necesară și vor combate edemul.

Când sunteți deshidrat(ă) trebuie să evitați sucurule acidulate și cafeaua, pentru că vor înrăutăți situația.

 

5.Deficiența de magneziu

Retenția de apă este una din cele mai comune simptome a deficienței de magneziu.  Magneziul este necesar pentru toate funcțiile organismului. Alimentele bogate în magneziu pe care ar trebui să le consumăm sunt ciocolata neagră, vegetalele verzi, avocado, nucile, cerealele integrale, iaurtul, mazărea și fructele uscate.

 

6.Consumul excesiv de alimente procesate

În afara faptului că sunt bogate în sodiu și sare, alimentele procesate conțin numeroși aditivi artificiali, care atacă ficatul și rinichii. De fapt, chiar și alimentele de dietă, care au în compoziție îndulcitori artificiali cauzează retenție de apă.

Alegeți alimente naturale, integrale și alegeți pe cât posibil să vă preparați mâncarea acasă.

 

Din fericire, există câteva plante medicinale care au proprietăți diuretice și sunt extrem de benefice în cazul  retenției de apă:

  • Coada calului
  • Păpădie
  • Mătase de porumb
  • Hibiscus
  • Urzica
  • Fenicul
  • Pătrunjel
×