x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Atenţie la suplimente!

Atenţie la suplimente!

de Magda Marincovici    |    09 Sep 2008   •   00:00
Atenţie la suplimente!

Piaţa suplimentelor alimentare este foarte bogată. Pentru fiecare categorie de vîrstă, pentru situaţii deosebite, pentru fiecare suferinţă... Atenţie! Suplimentele alimentare nu sînt lipsite de capcane.



Piaţa suplimentelor alimentare este foarte bogată. Pentru fiecare categorie de vîrstă, pentru situaţii deosebite, pentru fiecare suferinţă... Atenţie! Suplimentele alimentare nu sînt lipsite de capcane.


Specialiştii au inventariat trei capcane. Prima: suplimentele alimentare şi medicamentele nu fac casă bună. Anumite principii active din alimente – sucul de pomelo, ca­fe­i­na, ceaiul, legumele din familia cruciferelor: varza, broccoli etc. – pot interfera cu medicamentele. Aceste principii pot diminua sau potenţa efectul unor medicamente, pot spori efectele secundare ale acestora etc. Este cazul unor antibiotice, calmante, antidepresive sau anticoagulante, cum ar fi antivitaminele K, al căror efect este modificat dacă pacientul mănîncă broccoli, varză etc.

Explicaţia: cruciferele sînt bogate în vitamina K. Acelaşi mecanism este valabil şi în cazul suplimentelor alimentare. Sfatul: a respecta una-două ore între luarea medicamentului şi suplimentul alimentar. A doua capacană: să nu luaţi în acelaşi timp mai multe suplimente alimentare diferite. Majoritatea suplimentelor alimentare reprezintă cocteiluri de vitamine şi minerale, care promit că sînt: antistres, antiîmbătrînire, antiuitare etc. Foarte multe persoane consideră că luînd din fiecare vor beneficia de aceste promisi­uni. Fals, deoarece aceste suplimente conţin o parte din vitamine şi mi­nerale, din fiecare cam aceleaşi, ceea ce poate spori riscul supra­do­zării. Sfatul: nu luaţi mai multe suplimente în acelaşi timp. A treia capcană: evitaţi administrarea pe termen lung a suplimentelor. Este periculos să înghiţiţi un supliment alimentar mai mulţi ani la rînd fără o supraveghere minimă sau acordul medicului. A lua un supliment care nu este conceput pentru a fi administrat o perioadă mai mare poate avea diferite efecte. Motiv pentru care este recomandată cura de suplimente alimentare cu durate de 10, 20, maximum 30 de zile.


CONCLUZIA. Este esenţială consultarea medicului de familie atunci cînd ne hotărîm să înghiţim suplimente alimentare, ne atrage atenţia profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare. Trebuie respectată doza zilnică prescrisă de medic. Specialiştii invocă diferite studii pentru a ne convinge că, mai ales în ţările cu economii prospere, există tendinţa folosirii suplimentelor fără consultarea medicului şi a multor aşa-zise suplimente care n-au nici o fundamentare ştiinţifică. De asemenea, trebuie reţinut că o alimentaţie variată şi echilibrată este suficientă pentru a ne asigura necesarul de vitamine şi minerale, astfel încît organismul să funcţioneze normal. Potrivit Comisiei Europene, “suplimentele alimentare sînt produse comestibile cu scopul de a completa alimentaţia normală, constituind o sursă concentrată de nutrienţi”.

×