x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet ATENŢIONARE/Trichineloză în Gorj

ATENŢIONARE/Trichineloză în Gorj

de Cristina Andreea Calin    |    17 Dec 2008   •   00:00

Specialiştii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj au anunţat că au fost depistate două noi cazuri de trichineloză pe teritoriul judeţului. Noile focare au fost descoperite în localităţile Curtişoara, componentă a oraşului Bumbeşti Jiu, şi Băleşti.



Dacă în localitatea Curtişoara familia care sacrificase porcul a aşteptat rezultatul analizelor de laborator, cei din Băleşti nu au mai avut răbdare şi au consumat din carnea infestată cu trichinella spiralis. În această situaţie, patru persoane au fost internate de urgenţă în spital, în momentul de faţă acestea fiind în afara oricărui pericol. În ambele situaţii, carnea a fost confiscată şi incinerată. Cele două cazuri de trichineloză au apărut la mai puţin de o săptămână după descoperirea primului din acest an în localitatea Drăgoieni.

TAXE DE LABORATOR
Ca în fiecare an, înainte de Sărbătorile de Crăciun, atât laboratorul de analize, cât şi personalul DSVSA Gorj sunt la dispoziţia cetăţenilor pentru controlul cărnii de porc. Taxele percepute pentru controlul cărnii în vederea depistării eventualelor cazuri de trichineloză sunt aceleaşi de anul trecut, respectiv 7 lei la circumscripţiile sanitar-veterinare de stat şi 10 lei la cele private.

×
Subiecte în articol: bun de consum