Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Pe Diana am vazut-o ultima data la nunta matusei ei. Avea o rochita alba, cu volane, iar parul blond, bogat ii incadra chipul bucalat, scaldat de lumina calda a verilor de la tara.
N-a trecut mult de-atunci. Diana insa, si-a pierdut buclele, este mereu imbracata in pijamale si nici nu mai are veselia acea molipsitoare, cu care umplea toata casa. De doua luni de zile, fetita de 4 ani si 7 luni sta in spital. Cu branula in mana ciuruita de acele care-i cauta vena. S-a inchis in ea si, ca un om mare, te priveste serioasa si abia daca vorbeste cu tine. Pe peretele din salon, mama i-a agatat multime de jucarii, care mai de care mai vesele si mai colorate. Diana nu le baga in seama. Nici de cele de acasa nu mai intreaba. Abia dupa o luna de zile, bunica a auzit din gura nepoatei sale cateva cuvinte. Atunci lacrimile i s-au rostogolit pe obraji si inima i s-a bucurat, de parca copila se facuse bine, dintr-o data.
Diana sufera de leucemie. Boala s-a varat in trup, ca un sarpe veninos ce i-a supt seva din picioare si i-a infipt cutite in partea dreapta a burtii. Apoi au inceput durerile ingrozitoare de cap. Era timpul colindelor. Copiii il asteptau pe Mos Craciun. In vremea aceea, Diana era purtata pe brate de tatal ei, prin mai toate spitalele, disperat sa afle cauza suferintelor copilei lui. Cadoul adus de Mos, un carucior pentru papusi, a ramas nedesfacut. 'La inceput ni s-a spus ca trebuie operata de apendicita. Am operat-o. Diana tot rau se simtea.
Apoi am crezut ca ar putea avea hepatita, pentru ca era foarte palida, nu manca, ii venea sa vomite. Ne-am dus si la control la ORL. Am cutreierat Budimexul, spitalul Grigore Alexandrescu. I-am dat, la indicatia medicului fier, pastile pentru intarirea imunitatii. Degeaba. Nu mai manca, nu putea sa mearga. Nu avea vlaga', povesteste Mirela Lupu, mama fetitei. Abia intr-un tarziu, dupa tomografii, analize dureroase, punctii, diagnosticul a fost pus fara tagada: leucemie acuta limfoblastica, ingenunchindu-i pe cei doi parinti. Diana este vecina mea de la tara.
O data cu imbolnavirea ei, am simtit, pentru prima oara, cum boala si necazul au patruns si in satul meu natal, cum globul de cristal in care imi asezasem oamenii dragi, se sparge, lasand sa intre suferinta. Cum boli grele, de neinteles cateodata chiar si pentru medici, ajung in trupuri de copii si le rapesc copilaria.
Se implinesc doua luni de cand Diana n-a mai mers acasa. Pe la patul ei se perinda multi oameni dragi. Fata parca nici nu-i vede. Nici pe tatal ei nu-l mai intampina cu veselia de alta data, cand ii spunea mamei, de-ndata ce vedea ca Soarele trece la culcare: 'Mami, dar tati nu stie ca are o fetita acasa, de ce nu mai vine?'. Tanara mama povesteste si lacrimile i se amesteca cu vorbele ca-ntr-un vartej care ucide suflete. 'S-a schimbat atat de mult. Dintr-o data, parca e mai matura, parca nu mai este ea', spune bunica fetei, in timp ce o leagana pe picioare, in speranta ca cea mica va atipi. Picaturile din perfuzie se aduna sacadat in branula. Copila tine ochii inchisi si maraie fara incetare. De sub genele lungi, lacrimile ii ung obrajii palizi.
Doar cand vine parintele Nectarie, un apropiat al familie, Diana isi ridica manutele si-i atinge crucea de pe piept. Preotul se apleaca la capataiul ei, ii citeste, o impartaseste in fiecare duminica si-i spune cat de mult iubeste Dumnezeu copiii. Seara de seara, Diana priveste pe geam si isi roaga mama sa-i citeasca rugaciunile din cele doua carticele aduse de preot. La nesfarsit, iar si iar, de parca ar fi inteles ca adevarata credinta face minuni. Cand vocea mamei tremura, gatuita de suferinta, fetita ii atinge mana si-i spune serioasa: 'Mami, nu mai plange, eu nu o sa mor'. Si atipeste pana ce urmatoarea perfuzie, cea de la ora 12:00 noaptea, ii aminteste ca trebuie sa stea in spital, 'pana ce nenea doctorul ma va face bine'.
Copila a urmat deja prima cura cu citostatice. La inceput, organismul a respins medicamentele, i-au aparut afte la gura, pe esofag, pe intestinul gros. Doua saptamani, a fost hranita cu seringa. Si fiecare inghititura era pentru copila ca un fier inrosit in inima. Organismul i-a slabit si mai mult. Dar Diana a invatat ca trebuie sa lupte si asa, cu gura arzandu-i de durere, strangea din dinti si inghitea mancarea. Medicii i-au sfatuit pe parinti sa caute alte citostatice. Numai o fiola insa costa 53 de milioane de lei vechi. Iar pentru a tine in frau boala, Diana are de parcurs 'drum lung', dupa cum i-au spus doctorii mamei. Si multe fiole de cumparat.
Abia dupa trei cure de citostatice, analizele se repeta pentru a vedea stadiul bolii. Pana atunci, soarta fetitei sta si in mainile noastre. Sa ne deschidem inimile si sa-i fim alaturi! Sa o ajutam pas cu pas, sa se faca bine, caci Dumnezeu lucreaza neincetat prin noi, oamenii.
Sa-i sporim sansele la viata!
Pentru cei care vor sa puna zambet in privirea Dianei, la BRD, sucursala Bolintin-Vale, pe numele tatalui, Lupu Danut Cristian, s-au deschis urmatoarele conturi:
– in lei: RO16BRDE190SV13609641900
– in euro: RO19BRDE190SV13171141900
– in dolari: RO12BRDE190SV13609721900
