x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Care este secretul unei relaţii de lungă durată (STUDIU)

Care este secretul unei relaţii de lungă durată (STUDIU)

29 Ian 2013   •   14:24
Care este secretul unei relaţii de lungă durată (STUDIU)
Sursa foto: Thinkstock

Un studiu recent arată că prietenia este secretul unei relaţii de lungă durată, cercetătorii descoperind că relaţia de prietenie aduce într-o relaţie de iubire loialitate, mai multă dragoste şi satisfacţie sexuală, potrivit Daily Mail.

Pe de altă parte, persoanele care într-o relaţie se concentrează pe satisfacerea nevoilor şi dorinţelor personale au şanse puţine să fie implicate în relaţii stabile.

"Relaţiile romantice au la bază prieteniile. Dacă este apreciat acest aspect, relaţia romantică se întăreşte, prietenia fiind chiar o piedică în calea unei despărţiri. Potrivit rezultatelor studiului, consolidarea relaţiei de prietenie este un aspect important care oferă calitate unei relaţii", a spus conducătoarea studiului Laura VanderDrift, de la Universitatea Purdue din Indiana, SUA.

Psihologii menţionează în studiu că eşecul unei relaţii provoacă emoţii negative, sentimente de insecuritate şi probleme de sănătate. Ei precizează că prietenia este "o caracteristică a iubirii" prin care se poate ajunge la înţelegerea cauzelor care pot duce la o despărţire ajutând astfel un cuplu să evite un eventual final.

La studiu au participat 184 de studenţi, care au avut relaţii de 16 luni în medie, cărora li s-a cerut să noteze de la 1 (neimportant) la 9 (foarte important) câte un aspect al unei relaţii cum ar fi prietenia, securitatea, sexul, încercarea unor lucruri noi. Persoanele pentru care este foarte importantă prietenia au şi relaţii romantice stabile şi împlinire sexuală.

×
Subiecte în articol: relatie prietenie dragoste iubire