x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Cât și ce trebuie să mănânci din fiecare categorie de alimente pentru un corp frumos și sănătos

Cât și ce trebuie să mănânci din fiecare categorie de alimente pentru un corp frumos și sănătos

30 Iun 2018   •   08:18
Cât și ce trebuie să mănânci din fiecare categorie de alimente pentru un corp frumos și sănătos

Am zis de mai multe ori că o dietă completă este cea mai sănătoasă și, dacă știi ce, când și în ce cantitate să mănânci, n-ai probleme nici cu menținerea siluetei. Deci eu, una, nu recomand niciun regim care implică eliminarea vreunei categorii: proteine, carbohidrați sau grăsimi. Organismul are nevoie de toate. Desigur că nu în aceeași proporție. Și atunci vine natural întrebarea: dar care e ordinea priorităților în alimentație? Păi haideți să și răspundem.

 

Ordinea priorităților într-o dietă sănătoasă

1. Alimentele de bază

Principala sursă de energie pentru organism trebuie să vină din alimentele de bază care provin din sursă cerealieră, spune profesorul Mencinicopschi, ale cărui principii eu, una, le urmez cu sfințenie. Adică: pâine, paste, fulgi de cereale. Toate din făină integrală. Așadar, contrar tendințelor din ultimii ani care vă spun cât de tare vă îngrașă carbohidrații, aceștia trebuie să fie baza alimentației voastre, nu grăsimile sau dulciurile concentrate

2. Legumele și fructele

Sunt principala sursă de vitamine și minerale, deci de sănătate. Ele nu trebuie să lipsească din meniul zilnic nici măcar când vreți să slăbiți, deși fructele, prin aportul mare de fructoză, pot îngrășa, deci trebuie consumate cu grijă.

Citeste mai mult pe andreeasava.ro

×