x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Ce bem, ce mîncăm - Un hrean, cinci aditivi alimentari

Ce bem, ce mîncăm - Un hrean, cinci aditivi alimentari

de Cristina Andreea Calin    |    17 Iul 2008   •   00:00

Sosul de hrean Kiskunfelegyhazi are în compoziţie: "hrean, apă, oţet, zahăr, ulei vegetal, sare iodată, acidifiant acid citric (E 330), substanţe de îngroşare: făină de seminţe guar (E 412), gumă de xanthan (E 415), făină de seminţe de carruba (E 410), lapte praf, antioxidant metabisulfit de sodium (E 223), condimente".



Sosul de hrean Kiskunfelegyhazi are în compoziţie: "hrean, apă, oţet, zahăr, ulei vegetal, sare iodată, acidifiant acid citric (E 330), substanţe de îngroşare: făină de seminţe guar (E 412), gumă de xanthan (E 415), făină de seminţe de carruba (E 410), lapte praf, antioxidant metabisulfit de sodium (E 223), condimente".

ANALIZĂ. Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi descrie produsul analizat: "pastă de hrean cu oţet, zahăr, ulei vegetal, sare iodată şi aditivi alimentari din categoria acidifianţilor, agenţilor de îngroşare, antioxidanţilor şi conservanţilor". Unul dintre aditivii utilizaţi, metabisulfit de sodiu

E 223, încetineşte asimilarea vitaminei B 1, determină dureri de cap, ameţeli, provoacă afecţiuni intestinale. Metabisulfitul poate induce astmul de sulfit la persoanele sensibile. Substanţele de îngroşare pot produce probleme la nivelul sistemului gastrointestinal. Guma guar E 412 provoacă balonări, crampe, greaţă, astm, alergii, eczeme. Făina de seminţe de carruba E 410 poate avea acţiune laxativă în cazul în care este consumată în cantităţi mari, uneori putînd  provoca alergii. Poate induce scăderea colesterolului seric. E 415, guma xanthan, poate interfera cu absorbţia lipidelor şi a sărurilor minerale.

Produsul nu este recomandat copiilor, adolescenţilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, suferinzilor de bronşită, conjunctivită, celor cu afecţiuni cardiovasculare, renale, bolnavilor de maladii neurodegenerative, cancere. Persoanele sensibile la metabisulfit vor evita consumul acestui produs. Diabeticii vor ţine cont de aportul de zahăr adus de produs. Cei cu intoleranţă la lactoză vor testa produsul în prelabil.

×
Subiecte în articol: bun de consum