x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Cireşele scad colesterolul

Cireşele scad colesterolul

de Georgeta Licsandru    |    10 Iun 2008   •   00:00

Cireşele, caisele, căpşunile, cartofii noi reduc hiperaciditatea produsă de consu­mul în exces de carne, dulciuri, băuturi carbogazoase. Iată un motiv bine înteme­iat de a profita de trufandalele pe care le a­vem la dispoziţie în acest sezon

Cireşele, caisele, căpşunile, cartofii noi reduc hiperaciditatea produsă de consu­mul în exces de carne, dulciuri, băuturi carbogazoase. Iată un motiv bine înteme­iat de a profita de trufandalele pe care le a­vem la dispoziţie în acest sezon. “Meze­lu­rile, dulciurile, băuturile carbogazoase a­cidifică mediul intern. Mai mult, hi­pera­ci­ditatea elimină calciul din sistemul osos. Chiar dacă au gust acid, fructele şi le­gu­mele crude nu creează aciditate. Dimpo­trivă, după digestie, crudităţile devin alcaline şi scad aciditatea mediului intern”, arată prof. dr Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare. Căpşunile, cireşele, caisele, cartofii noi reglează secreţia sucurilor digestive, facilitează eliminarea acidului uric din organism şi reduc colesterolul.

 

Apă vie

Fructele şi legumele crude conţin multă apă, care favorizează eliminarea toxinelor din organism. Cireşele conţin 85% apă, căpşunile – 90%, caisele – 86%, iar mazărea verde – 75%. Prof. dr Gheor­ghe Mencinicopschi ne spune că apa din fructe şi legume poate fi numită “apă vie”. Prin conţinutul ridicat de apă, fructele şi legumele sînt un fel de apă solidă, care poate preveni deshidratarea. Datorită conţinutului de minerale, fructele şi legumele crude pot suplini pierderile de săruri minerale eliminate prin transpiraţia excesivă din zilele cu tempera­turi ridicate. Potasiul, magneziul, calciul, fosforul, dar şi vitaminele B, C, E din cireşe, caise, căpşuni, mazăre ne asi­gură că nu vom suferi din cauza căldurii. Nu vom suferi nici din cauza acumulării caloriilor. În 100 g căpşuni se găsesc doar 27 de calorii, în aceeaşi cantitate de cireşe – 38 de calorii, caisele – 28 de calorii, cartofii noi – 70 de calorii, mazărea verde – 76. Persoanele care vor să slăbească au un aliat serios în fructe şi legume. Pe lîngă caloriile puţine, acestea vin cu fibre alimentare care împiedică asimilarea grăsimilor şi ne ajută să slăbim.


DETOXIFIERE. Cireşele se remarcă prin conţinutul de acid cumaric şi acid clorogenic, substanţe care au proprietăţi anticancerigene dovedite. 100 g cireşe conţin 1,3 g fibre alimentare, 229 mg potasiu, 3 mg sodiu, 30 mg calciu, 18 mg fosfor, 11 mg vitamina C. O cură cu cireşe detoxifică orga­nismul. Datorită conţinutului ridicat de apă (85%), aceste fructe au proprietăţi diuretice şi depurative.

×
Subiecte în articol: apă alimentatie echilibrata