x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Cod etic pentru publicitatea la produsele alimentare

Cod etic pentru publicitatea la produsele alimentare

11 Dec 2008   •   00:00

Mâine va fi lansat codul etic pentru publicitatea adresată copiilor referitoare la produse alimentare. Acesta îşi propune să protejeze copiii de publicitatea înşelătoare la alimentele care le pun în pericol sănătatea.



INTRODUCERE
Obezitatea, cât şi problemele grave de sănătate asociate acesteia, reprezintă efectele negative ale stilului de viaţă propriu societăţilor avansate. Din nefericire, în ultimii ani, aceasta a devenit caracteristică şi copiilor.

Comisia Europeană a adus în discuţie prin Platforma pentru Dietă, Activitate Fizică şi Sănătate, pe care a realizat-o, problema lipsei activităţii fizice, a sportului în viaţa europenilor în general: "Cetăţenii Uniunii Europene fac prea puţină mişcare şi consumă prea mult: prea multă energie, prea multe calorii, prea multă grăsime, zahăr şi sare. Principala consecinţă este creşterea susţinută şi acută a ratei supraponderalităţii şi obezităţii pe întregul continent. Această creştere este severă, în special în cazul copiilor şi adolescenţilor".

Prin Codul etic pentru publicitatea adresată copiilor, referitoare la produsele alimentare ne obligăm să acţionăm ferm în direcţia respectării unor norme etice generale de publicitate adresată copiilor, privind alimentele. Aceste norme vor fi adoptate voluntar şi la nivel naţional de toţi cei care sunt implicaţi în procesul de promovare către copii a produselor alimentare.

GLOSAR DE DEFINIRE A TERMENILOR
Produs reprezintă un bun, un serviciu şi/sau facilitate care este deţinută sau care interesează, în principal, copiii.

Publicitate sau reclamă destinată copiilor reprezintă comunicarea adresată copiilor prin intermediul temei, imaginilor şi limbajului folosit.

Copil înseamnă orice băiat sau fată, în perioada  cuprinsa intre 3 ani şi sub 12 ani.

Publicitate adresată copiilor înseamnă publicitatea difuzată în cadrul unui program cu o audienţă formată din  minimum 50% copii în vârstă de sub 12 ani.

Suport media reprezintă canalul, mijlocul, mediul fizic prin intermediul căruia mesajul sau informaţia parcurge distanţa de la sursă la destinatar. Codul acoperă următoarele suporturi media: televiziune, internet şi presa scrisă.

Marca este numele şi/sau simbolul a cărui intenţie este aceea de a se identifica perfect cu produsul sau serviciul unei companii.

Permission marketing se referă la o tehnică de marketing care conferă operatorului informaţii-cheie referitoare la profilul unui consumator, în funcţie de alegerile făcute.

PRINCIPII ETICE GENERALE PENTRU PUBLICITATEA  LA PRODUSELE ALIMENTARE ŞI LA BÂUTURILE RÂCORITOARE
În activitatea de publicitate:
Comunicarea se va face întotdeauna în spiritul adevărului şi se va evita inducerea în eroare a consumatorului.

Practicile de publicitate se vor desfăşura doar cu respectarea legislaţiei naţionale, cea a Uniunii Europene, precum şi deciziile autorităţilor naţionale şi locale.

Practicile de publicitate şi reclamă se vor desfăşura în spiritul respectului faţă de valorile etice ale societăţii.

Publicitatea şi reclama nu vor submina în nici un fel demnitatea umană prin diminuarea şi discreditarea unor persoane sau grupuri de persoane datorită apartenenţei sociale, rasiale, etnice, religioase, sexului, vârstei, trăsăturilor fizice sau psihice, trăsăturilor de personalitate.

Nu se vor folosi practici de publicitate prin care să se beneficieze de împrejurări şi situaţii nefericite care pot să apară în viaţa fiecărei persoane.

Publicitatea nu va folosi vulgaritatea, violenţa verbală sau comportamentul ofensiv şi nemanierat în comunicare.

Publicitatea va încuraja porţionarea adecvată şi va descuraja consumul în exces, inclusiv printr-o afişare corectă a porţionării.

Publicitatea va încerca să promoveze un stil de viaţă activ şi o alimentaţie echilibrată şi nu va încuraja niciodată, în nici un fel, un stil de viaţă sedentar sau deprinderi  ce nu sunt în concordanţă cu o alimentaţie echilibrată.  

Toate afirmaţiile referitoare la caracteristicile de gust, compoziţie, calităţi nutritive sau beneficii pentru sănătate vor fi conforme cu realitatea, iar prezentarea acestora se va face cu respectarea legislaţiei.

Consumatorul are dreptul la confidenţialitatea informaţiilor despre propria persoană, fapt pentru care colectarea de informaţii personale, practicile de dezvăluire a acestora şi practicile de permission marketing  se vor desfăşura în concordanţă cu legile, regulamentele naţionale şi regulamentele de practică internă.

Publicitatea va folosi doar acele suporturi media care, prin caracteristicile şi valorile lor, plasează într-o lumină pozitivă marca şi produsele promovate. Publicitatea nu va folosi serviciile de promovare ale acelor vehicule media care folosesc strategii ce pot exploata violenţa, sexul sau care încurajează atitudini ofensive împotriva altora.
 
Practicile de publicitate şi reclamă a produselor semnatarilor codului vor fi guvernate de principiul respectării valorilor prezentului Cod Etic. Menirea acestuia nu este însă aceea de a înlocui alte regulamente interne sau coduri cu prevederi mai restrictive, faţă de care cei care fac publicitate au angajamente anterioare.


PRINCIPII ETICE PENTRU PUBLICITATEA  ADRESATÂ COPIILOR REFERITOARE LA PRODUSE ALIMENTARE ŞI BÂUTURI RÂCORITOARE
La ora actuală, alimentaţia zilnică a copiilor se axează preponderent pe un regim alimentar cu un exces de calorii, grăsimi saturate, grăsimi hidrogenate, zahăr şi sare. De asemenea, copiii consumă prea puţine fructe, legume, cereale şi vitamine. Prin urmare ne confruntăm cu rate ridicate ale obezităţii, având complicaţiile specifice şi boli în general.

Alegerile nutriţionale pe care le fac părinţii şi copiii depind de numeroşi factori. Studiile arată că unul dintre aceşti factori poate fi publicitatea adresată copiilor. Aceste studii relevă faptul că publicitatea poate atrage atenţia copiilor, le poate influenţa alegerile şi îi poate încuraja să-şi determine, la rândul lor, părinţii să le cumpere anumite produse.

Companiile semnatare ale acestui cod s-au dedicat publicităţii responsabile a alimentelor şi băuturilor nealcoolice pentru a susţine eforturile părinţilor de a promova stiluri de viaţă sănătoase.

Ca atare, aceste companii acceptă să adere la aceste angajamente în România, care se conformează următoarelor criterii minime:

Nu vom face publicitate către copii sub 12 ani la produsele alimentare, exceptând produsele care îndeplinesc criterii nutriţionale specifice, bazate pe dovezi ştiinţifice acceptate şi/sau ghiduri nutriţionale naţionale şi internaţionale. În sensul acestei iniţiative, "publicitatea adresată copiilor sub 12 ani" înseamnă publicitatea în cadrul unui program cu o audienţă formată din minimum 50% copii în vârstă de până la 12 ani.

Nu vom efectua comunicări referitoare la produse în şcoli primare, exceptând cazul în care ni se cere în mod specific sau se stabileşte cu administraţia şcolii în scopuri educative.

Organizaţia desemnată ca depozitar al codului – Romanian Advertising Council (RAC) ­ va evalua la cerere, prin intermediul comitetelor etice, sesizările referitoare la încălcarea acestui cod. Deciziile organizaţiei vor fi trimise atât solicitantului, cât şi companiei care promovează produsul în cauză, aceasta având obligaţia de a lua măsuri corective pentru publicitatea care contravine acestui cod.

Companiile semnatare vor publica angajamentele acestora pe o pagină de internet (www.ro-pledge.ro) în luna decembrie 2008, care va include detalii ale criteriilor nutriţionale specifice ale companiilor bazate pe dovezi ştiinţifice acceptate şi/sau ghiduri de nutriţie naţionale şi internaţionale .


PRINCIPII ETICE SUPLIMENTARE PENTRU PUBLICITATEA ADRESATÂ COPIILOR REFERITOARE LA PRODUSE ALIMENTARE ŞI BÂUTURI RÂCORITOARE

Vom face reclamă adresată copiilor sub 12 ani numai pentru acele produse care îndeplinesc criteriile nutriţionale specifice, bazate pe dovezi ştiinţifice acceptate şi/sau ghiduri nutriţionale naţionale şi internaţionale, aplicabile pentru fiecare companie în parte, în forma publicată de aceasta pe site-ul www.eu- pledge.eu

Recunoaştem rolul principal pe care îl au părinţii în deciziile luate de copii şi de aceea nu vom submina autoritatea acestora în practicile noastre de publicitate. Nu vom încuraja sau influenţa copiii pentru a-şi impune dorinţele şi preferinţele în cumpărarea produselor alimentare sau a băuturilor nealcoolice.

Nu ne vom angaja în sponsorizarea programelor sau emisiunilor de la radio sau televiziune pentru produse care nu îndeplinesc criteriile nutriţionale minime, bazate pe dovezi ştiinţifice acceptate şi/sau ghiduri nutriţionale naţionale şi internaţionale, în care audienţa este alcătuită în proporţie de 50% sau mai mult din copii sub 12 ani.

Nu vom plasa reclame şi/sau promoţii ale unor produse care nu îndeplinesc criteriile nutriţionale specifice, bazate pe dovezi ştiinţifice acceptate şi/sau ghiduri nutriţionale naţionale şi internaţionale, pe pagini de internet sau blog-uri destinate copiilor sau utilizatorilor care sunt într-o proporţie mai mare de 50% copii sub vârsta de 12 ani.

Personajele consacrate şi celebrităţile din televiziune, filme, desene animate, sport, muzică şi istorie se vor folosi numai pentru a face publicitate produselor care  îndeplinesc criteriile nutriţionale specifice, bazate pe dovezi ştiinţifice acceptate şi/sau ghiduri nutriţionale naţionale şi internaţionale, atunci când 50% sau mai mult din audienţă este sub 12 ani.

Nu vom efectua comunicări referitoare la produse în şcoli primare, exceptând cazul în care ni se cere în mod specific sau se stabileşte cu administraţia şcolii în scopuri educative.

Nu se va face publicitate pentru alimente care conţin o componentă distractivă sau de joc pentru copii sub 12 ani, dacă nu îndeplinesc criteriile nutriţionale specifice,  bazate pe dovezi ştiinţifice acceptate şi/sau ghiduri nutriţionale naţionale şi internaţionale.

Nu vom face reclamă adresată copiilor sub 12 ani la produsele care nu îndeplinesc criteriile nutriţionale specifice fiecărei companii semnatare, bazate pe dovezi ştiinţifice acceptate şi/sau ghiduri nutriţionale naţionale şi internaţionale, în presa scrisă adresată în special copiilor sub 12 ani.

Nu vom face promoţii directe adresate copiilor sub 12 ani decât în prezenţa adulţilor şi doar pentru produsele care îndeplinesc criteriile nutriţionale specifice,  bazate pe dovezi ştiinţifice acceptate şi/sau ghiduri nutriţionale naţionale şi internaţionale.

Nu vom face publicitate stradală adresată copiilor sub 12 ani la distanţă mai mică de 50 de metri de grădiniţe şi şcoli primare la produsele care nu îndeplinesc criteriile nutriţionale specifice fiecărei companii semnatare, bazate pe dovezi ştiinţifice acceptate şi/sau ghiduri nutriţionale naţionale şi internaţionale.

×