Copiii şi divorţul

Divorţul este o dramă care afectează toată familia, dar mai ales pe copii. Cum ar putea adulţii să îi protejeze pe cei mici de traumele psihice generate de separarea părinţilor, ne spune psihologul Anca Neagu, preşedintele ATCA.

NU-I CHINUIŢI!
Părinţii care nu se mai înţeleg şi care sunt convinşi că nu mai pot forma un cuplu ar trebui să divorţeze de dragul copiilor lor. "Mai mult vă chinuiţi copilul într-o familie în care există permanent certuri, decât să îl protejaţi", spune psihologul.
În aceste condiţii, cea mai bună soluţie este separarea sau divorţul. În general, părinţii amână să facă acest pas, invocând motivul: "stăm împreună de dragul copiilor".

"Nu e obligatoriu ca separarea părinţilor să lase sechele în ceea ce priveşte dezvoltarea ulterioară a micuţilor. Este important ca el să fie pregătit pentru acest eveniment dacă cei doi părinţi au ajuns de comun acord la această decizie. Cu cât ei vor amâna să aducă la cunoştinţa copilului decizia cu pricina, cu atât le va fi mai greu.

Părinţii au o misiune dificilă: să facă acest anunţ neplăcut cu mult tact, adecvat cu vârsta copilului. "Nu vă amăgiţi cu ideea că sunt mici şi nu-şi dau seama. Inteligenţa copiilor este absolut surprinzătoare", ne avertizează psihologul Anca Neagu. De asemenea, trebuie ştiut că, dacă anunţul e făcut brusc, micuţilor le va fi mult mai greu să accepte că mama şi tata nu mai locuiesc împreună. Dacă, dimpotrivă, copilul este anunţat din vreme, el se va acomoda treptat cu noua realitate: tata nu mai e lângă mama în orice moment.

MANIFESTĂRI DEOSEBITE
Fiecare copil primeşte vestea divorţului în mod diferit, în funcţie de vârstă, temperament etc. Astfel, copiii preşcolari ar putea să înregistreze unele regrese. Dacă până în momentul divorţului nu mai "udau patul şi nici nu-şi mai sugeau degetul", după nefericitul anunţ este posibil ca aceste obiceiuri să revină. Acestea sunt semne clare ale unei suferinţe emoţionale.

Dacă aceste manifestări persistă şi după separarea părinţilor, psihologul vă sfătuieşte să mergeţi cu copilul la medicul pediatru sau chiar la un psihoterapeut. Copiii de vârstă şcolară pot prezenta aproximativ aceleaşi semne ca şi preşcolarii. Unii copii afişează o falsă stare de nepăsare, deşi, în realitate, ei ascund astfel o imensă tristeţe. Există şi copii care vor încerca să se comporte "fără cusur", sperând că în acest fel părinţii vor rămâne împreună. Unii copii pot manifesta comportamente pasiv-agresive: varsă aiurea diferite lichide, pierd obiecte, uită frecvent să facă anumite lucruri...

Adolescentul are, în general, o sensibilitate şi un comportament propriu acestei etape. Aceste caracteristici se accentuează în momentul în care el trebuie să facă faţă despărţirii părinţilor. Dacă părinţii unui adolescent divorţează, situaţia poate fi dramatică, avertizează psihologul. Adolescentul poate fugi de acasă, poate chiuli frecvent şi chiar să abandoneze şcoala, poate avea probleme cu alcoolul, drogurile sau, mai grav, poate manifesta tendinţe suicidale.

În acest caz, misiunea părinţilor este extrem de dificilă. În primul rând, nu trebuie să neglijeze aceste manifestări. Dimpotrivă, trebuie analizate cu seriozitate. În al doilea rând, până la consultarea unui psiholog, părinţii nu-l vor certa pe adolescent pentru excesele lui comportamentale. Dacă adolescentul refuză să discute cu părinţii, atunci el va fi îndrumat să discute cu un consilier şcolar, cu un asistent social sau cu un psiholog.

NU DAŢI VINA PE CEI MICI!
Una dintre cele mai frecvente şi mai grave greşeli făcute de părinţi este să arunce vina în ceea ce priveşte eşecul căsniciei lor pe copii. Deseori, în momentele tensionate sau chiar în timpul certurilor, adulţii îşi aruncă unul altuia vorbe de genul: "Dacă nu era ăsta mic... scăpam mai de mult de tine" sau " A apărut copilul ăsta şi ai început să mă ignori". Este o greşeală fatală, spune psihologul.

Auzind aceste cuvinte, copilul îşi va imagina că el este cauza tuturor relelor din casă şi se va autoizola. Există şi copii care, în aceeaşi situaţie, tind să atragă atenţia asupra lor, făcând tot felul de prostioare. De aceea, foarte important este să spunem copilului că nu el este cauza separării. Anumite cuvinte şi comportamente ajută copilul să se liniştească, să scape de nelinişte, de gândurile de vinovăţie.

Adulţii trebuie să-i reamintească micuţului că ei sunt în continuare părinţii lui şi că, deşi nu vor mai forma un cuplu, amandoi îl vor iubi în continuare.
Luaţi în calcul că puterea exemplului poate fi de mare ajutor. De aceea, spuneţi-i micuţului că există şi alţi copii, poate chiar dintre cei pe care îi cunoaşte, care trăiesc şi ei cu un singur părinte.

Din nefericire, marile greşeli pe care le comite un părinte au la bază tendinţa de a-l "jigni" pe celălalt părinte care nu e în preajmă. Evitaţi această greşeală, susţine preşedintele ATCA, deoarece micuţul va fi influenţat de părintele cu care locuieşte. Persistând în acest comportament, riscaţi că micuţul să refuze să-l mai vadă pe părintele "blamat". Cea mai bună soluţie este ca părintele care-l creşte pe copil să facă tot posibilul să menţină relaţii cordiale între el şi celălalt părinte.

CU TACT
Este important ca anunţul divorţului să fie făcut de ambii părinţi, cu calm şi cât mai pe înţelesul copilului. Părinţii trebuie să evite cu orice chip ca acest moment să fie unul tensionat, însoţit de reproşuri etc. Dar nici nu e momentul pentru gesturi tandre, deoarece în acest fel, copilul se va simţi de-a dreptul "zăpăcit". Copilul nu va mai înţelege de ce, dacă mama şi tata se înţeleg atât de bine, trebuie totuşi să se despartă.

Sfatul psihologului
Dragostea nu se cumpără, ne averizează psiholgul Anca Neagu. Mulţi adulţi cred că dacă vor copleşi copiii lor cu jucării, dulciuri sau hăinuţe, îşi vor asigura iubirea lor. "Nu e deloc aşa. Niciun fel de cadou nu-l va face pe micuţ să-l iubească mai mult pe cel care i-l oferă". Pe de altă parte, nici lipsa totală a atenţiilor din partea părinţilor nu este indicată. În această situaţie, există pericolul ca micuţii să se simtă abandonaţi.