x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Creierului îi place cafeaua

Creierului îi place cafeaua

de Georgeta Licsandru    |    25 Feb 2008   •   00:00
Creierului îi place cafeaua

BENEFICIU ● Băutura care stimulează sistemul nervos
S-a demonstrat că viteza transmiterii informaţiilor în creier poate creşte cu ajutorul unei ceşti de cafea. Efectul stimulant asupra sistemului nervos se datorează cafeinei.


BENEFICIU ● Băutura care stimulează sistemul nervos
S-a demonstrat că viteza transmiterii informaţiilor în creier poate creşte cu ajutorul unei ceşti de cafea. Efectul stimulant asupra sistemului nervos se datorează cafeinei.


Boabele de cafea conţin aproximativ 2% cafeină, substanţă cu proprietăţi revigorante. Conţinutul în cafeină şi efectul revigorant depind de cafeaua pe care o alegem şi de modul în care o pregătim. Într-o linguriţă de cafea măcinată se găsesc 100-115 mg de cafeină, în aceeaşi cantitate de cafea solubilă (ness) – 60-70 mg. Chiar şi cafeaua decofeinizată poate conţine urme de cafeină (în jur de 3 mg la o linguriţă). Prof. dr Gheorghe Mencinicopschi ne spune cum acţionează cafeina: "Cafeina protejează de la distrugere serotonina şi dopamina, substanţe care transmit mesaje de la o celulă nervoasă la alta, dau senzaţia de bine a organismului şi menţin în stare de activitate şi vigilenţă cortexul".


CALORII. Cafeaua stimulează arderea caloriilor care provin din grăsimi. Altfel spus, o ceşcuţă, două de cafea pe zi ne ajută să ne menţinem greutatea în limite normale. Efectul de stimulare a arderilor se datorează conţinutului de vitamina B3. O ceaşcă de cafea neagră furnizează organismului


1 mg din această vitamină. Cafeaua este săracă în proteine şi zaharuri, conţine mai mult zaharuri polimerizate, sub formă de celuloză, care nu îngraşă. Fără zahăr, fără lapte, fără frişcă – aceasta este regula de bază, dacă vrem să ne bucurăm de toate beneficiile cafelei. Dacă o îndulcim, dispare efectul de ardere a grăsimilor, pentru că vin caloriile din zahăr. Unii dintre noi preferă cafeaua cu lapte, pe care însă nutriţioniştii nu ne-o recomandă. Laptele anulează efectul cafeinei, astfel încât cafeaua cu lapte nu mai are efect revigorant.


ANTIOXIDANŢI. "În acelaşi timp, cafeaua este o bună sursă de antioxidanţi. De aceea, în unele cazuri, consumul de cafea poate stimula sistemul imunitar. Printre proprietăţile cafelei se numără şi aceea de diuretic şi uşor laxativ, fiind de ajutor în unele cazuri de constipaţie nu foarte severă", arată prof. dr Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare.


Cea mai bună este cafeaua neagră, însă nu avem voie să facem excese. Putem să bem maximum două-trei ceşcuţe zilnic, altfel cafeaua se transformă din prieten în duşman. Abuzul de cafea este asociat cu creşterea tensiunii arteriale, cu stări de nelinişte şi anxietate. Din acest motiv, hipertensivii pot să bea cafea numai sub supravegherea medicului. De asemenea, excesul de cafea poate creşte nivelul colesterolului în sânge, pentru că persoanele care beau multă cafea au tendinţa de a consuma mai multe grăsimi.

×
Subiecte în articol: cafea cafeaua alimentaţie sănătoasă