x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet DESCOPERIRE - Vinul alb, bun la inimă

DESCOPERIRE - Vinul alb, bun la inimă

de Nicoleta Catana    |    16 Oct 2008   •   00:00

Vinul alb are efecte benefice asupra ini­mii, la fel ca şi cel roşu, au arătat cer­ce­tă­to­rii americani într-un studiu pe raţe.



Vinul alb are efecte benefice asupra ini­mii, la fel ca şi cel roşu, au arătat cer­ce­tă­to­rii americani într-un studiu pe raţe.

Oameni de ştiinţă de la Universitatea din Connecticut au făcut un experiment pe raţe, cărora le-au administrat o cantitate de vin alb, echivalentă cu două pahare de vin roşu. În urma acestui fapt, funcţiile inimii li s-au îmbunătăţit considerabil.

Cercetătorii nu au observat nici o diferenţă între vinul alb şi cel roşu, cel din urmă conţinând un ingredient care se numeşte resveratrol. Acesta este o moleculă care se găseşte în coaja boabelor de struguri şi în fructe ca rodiile, care au, de asemenea, efecte benefice asupra inimii.

Până acum, existau studii care arătau că numai vinul obţinut din coaja strugurilor roţii ne poate feri de bolile cardiace, însă, odată cu acest nou test, oamenii pot consuma liniştiţi două pahare de vin alb pe zi.

×
Subiecte în articol: bun de consum