x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Divinitatea, nepreţuita forţă interioară

Divinitatea, nepreţuita forţă interioară

de Daniela Dumitriu    |    25 Iun 2008   •   00:00
Divinitatea, nepreţuita forţă interioară

UMANITATE • TOLERANŢĂ ÎNSEAMNĂ PUTERE
Dumnezeu este energia creatoare a vieţii care se află în tot ceea ce există: fiinţe (oameni, animale), plante, vînt sau apă şi, indiferent cum am numi această energie, reprezintă sursa şi motorul universului, iar fără de ea nu am fi nimic.



UMANITATE • TOLERANŢĂ ÎNSEAMNĂ PUTERE
Dumnezeu este energia creatoare a vieţii care se află în tot ceea ce există: fiinţe (oameni, animale), plante, vînt sau apă şi, indiferent cum am numi această energie, reprezintă sursa şi motorul universului, iar fără de ea nu am fi nimic.

Trăim într-o perioadă în care accesul la informaţie este nelimitat, iar descoperirile ştiinţifice făcute de fizica cuantică au contribuit din plin la demonstrarea existenţei divinităţii, deşi termenii folosiţi pentru a o defini sînt în continuare diverşi, în funcţie de religia sau  percepţia fiecăruia. Dumnezeu este însă al tuturor, al ortodocşilor şi al musulmanilor, al baptiştilor sau al evangheliştilor, el se întrupează în tot ceea ce există, iubeşte totul necondiţionat şi se manifestă prin orice fiinţă a universului aşa cum alege ea.

CONEXIUNE. Sîntem toţi copiii (creaţia) lui şi acesta e un lucru minunat, pentru că există o interconectare energetică între noi, căci astfel sîntem fraţi unul cu altul, de oriunde am fi. Şi sîntem toţi reflecţia unuia singur – Dumnezeu, în toate fiinţele, şi de aceea, a intra în competiţie unii cu alţii, a ne acuza şi a lupta contra unei religii sau a unei comunităţi poate fi în esenţă lupta împotriva nouă înşine, căci mesajul gîndurilor şi acţiunilor noastre acţionează asemeni unui uriaş bumerang energetic.

A spune aşadar că o naţiune este mai bună decît alta sau că o religie este mai aproape de Dumnezeu decît alta poate fi distrugător pentru înţelegerea între oameni, întrucît divinitatea este aceeaşi, manifestată însă diferit; singura deosebire între religii fiind poate dogma construită de oameni, adică interpretările date de aceştia, căci imaginea religioasă a divinităţii a fost creată după chipul omului şi nu invers, existînd percepţia  conform căreia Dumnezeu este un judecător care nu poate ierta şi acceptă uşor greşelile oamenilor şi nu poate tolera  decît anumite valori morale, un anumit fel de îmbrăcăminte (vezi femeile din lumea arabă), anumite ritualuri şi în general doar o anumită conduită şi că toţi cei care sînt împotriva acestor principii sînt în realitate împotriva lui Dumnezeu. Dumnezeu însă, fiind esenţa tuturor lucrurilor şi a fiinţelor în acest univers, nu ar avea cum să nu existe inclusiv în acele valori mai puţin permise într-o societate sau în alta. Mai mult decît atît, ce fel de Dumnezeu îngăduitor ar fi acela care într-o comunitate crede în unele valori, iar într-o alta le reneagă?

DOGME. Părerile religioase diferă, pentru că percepţiile umane diferă. Iar dacă Dumnezeu ar fi fost descris uitînd de percepţia umană, poate acesta ar fi fost întruchiparea perfectă a iubirii necondiţionate şi pure, iar oamenii i-ar fi urmat exemplul, căci umanitatea poate exista  numai prin acceptare şi înţelegere; a te lupta cu fratele tău, care are o altă înţelegere a vieţii decît tine, nu poate duce la nimic pozitiv, căci competiţia duce la separare, în timp ce iubirea  uneşte.
Pînă la urmă, sîntem ceea ce gîndim şi religiile demonstrează şi ele acest principiu.

Putem alege să credem într-un Dumnezeu care ne judecă şi nu ne iubeşte aşa cum sîntem şi să ne simţim îngrozitor din această cauză pentru că, dacă el nu ne poate iubi, noi nici atît nu putem face acest lucru sau, din contră, putem afla în sufletul nostru liniştea şi pacea lui, iubirea pe care o căutăm atît de mult în jur şi pe care o găsim întotdeauna nealterată şi gata să ne învăluie, căci acolo e el, în inima noastră, şi el simte o dată cu noi, creează o dată cu noi şi prin noi, prin gîndurile noastre.

A ne întoarce la dragoste şi la toleranţă înseamnă de fapt a ne întoarce la Dumnezeu. A ne accepta aşa cum sîntem înseamnă înainte de toate a-l onora pe cel care ne-a dat viaţă şi toate darurile minunate pentru a le folosi spre binele nostru şi al celor din jur. A căuta să îţi înţelegi fratele care e deconectat de la sursa pozitivă a binelui şi trăieşte în angoasă şi negativism reprezintă de fapt şi un ajutor pe care ţi-l oferi ţie însuţi, căci energia pe care o trimiţi ţi se întoarce întotdeauna. Iar a-i accepta pe ceilalţi este un alt fel minunat de a te accepta pe tine, pentru că tu te reflecţi în ei ca într-o cameră a oglinzilor şi vezi în ei ceea ce e înăuntrul tău. Iar a ierta este poate cel mai de preţ dar uman, însă nu neapărat divin, pentru că Dumnezeu nu vede în copiii săi ceva greşit; el vede manifestarea gîndurilor fiecăruia dintre noi în plan fizic, transformarea materială a visurilor noastre, conştiente sau nu, oricare ar fi ele. De aceea, a te supăra pe Dumnezeu că ai o boală sau că ai trecut printr-o întîmplare nefericită este o contradicţie între tine şi sufletul tău, căci tu ai creat aceasta folosind inconştient forţa şi puterea divină, chiar dacă nu eşti de acord conştient cu aceasta şi nu realizezi că gîndurile tale au căpătat formă fizică.

Dumnezeu se manifestă prin noi în fiecare clipă, şi acesta e un lucru extraordinar, căci putem folosi acest dar într-un mod nepreţuit, responsabil şi plin de dragoste faţă de noi înşine, natura şi societatea în care trăim.

×
Subiecte în articol: căci dumnezeu suflet