x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet E 129, neindicat copiilor

E 129, neindicat copiilor

de Cristina Andreea Calin    |    17 Iul 2008   •   00:00
E 129, neindicat copiilor

Aditivi  ●  Zilnic consumăm 0,1 g de roşu allura
Mai mulţi oameni de ştiinţă atrag atenţia că E 129, roşu Allura, are efecte adverse asupra copiilor. În multe ţări europene este deja interzis. În România se foloseşte fără restricţii.



Aditivi  ●  Zilnic consumăm 0,1 g de roşu allura
Mai mulţi oameni de ştiinţă atrag atenţia că E 129, roşu Allura, are efecte adverse asupra copiilor. În multe ţări europene este deja interzis. În România se foloseşte fără restricţii.

Roşu Allura, E 129, este un colorant chimic, azoic de sinteză folosit în industria alimentară în special pentru dulciuri, produse de cofetărie şi din carne, condimente, gelatine, brînzeturi, băuturi. De asemenea, este utilizat în industria farmaceutică şi în cea cosmetică. Roşu Allura este folosit şi pentru realizarea tatuajelor, dar şi vopsirea ţesăturilor, a materialelor din plastic şi din piele. Gama largă de produse în care este folosit roşu Allura se datorează stabilităţii foarte mari pe care o are atunci cînd este expus la surse de căldură.

EFECTE ADVERSE. E 129 este unul dintre cei mai utilizaţi coloranţi, un om consumînd zilnic 0,1 g, conform Agenţiei Naţionale pentru Ştiinţe din Marea Britanie.
Cercetătorii de la Universitatea din Southmpton, din Marea Britanie, au tras anul trecut un semnal de alarmă cu privire la acest colorant. Ei au arătat că declanşează sindromul de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare (ADHD) la copii. Mai mult, efectele negative la nivelul pshicului se văd şi în adolescenţă şi la maturitate, ducînd la grave tulburări de personalitate. Copiii care consumă produse colorate cu roşu Allura pot avea şi un nivel de inteligenţă mai mic, au spus medicii britanici. Cercetările anterioare studiului Southampton au arătat că unul dintre produşii de degradare ai colorantului roşu Allura poate duce la apariţia cancerului de sînge cînd este prezent în concentraţii ridicate. De asemenea, s-a dovedit că E129 provoacă reacţii alergice care se manifestă prin urticarie şi mîncărimi la nivelul pielii. Persoanele cele mai expuse sînt cele cu alergie la aspirină.

Teste

Prima evaluare făcută de JEFCA (autoritatea europeană care se ocupă de aprobarea aditivilor alimentari) a fost făcută în 1974. Atunci nu s-a stabilit nici o doză zilnică admisă, din cauză că lipseau studiile care să arate că roşu Allura este periculos. Ultima evaluare făcută de autorităţile europene a fost făcută în 1981, cînd s-a stabilit că doza zilnică admisă pentru E 129 este de 0,7 mg/kg corp, avînd în vedere multitudinea de efecte adverse. Din cauza numeroaselor sale efecte adverse, autorităţile abilitate din Danemarca, Belgia, Franţa, Germania, Elveţia, Suedia, Austria, Norvegia au interzis E 129. În Marea Britanie, companiile din industria alimentară trebuie să scoată de pe lista de ingrediente E 129 pînă în 2009. În SUA este permisă utilizarea lui. Roşu Allura a fost creat de chimişti americani pentru a înlocui alt colorant la fel de periculos, E123 amaranth.

×
Subiecte în articol: bun de consum roşu allura