Extraordinara putere a feminităţii

Uneori, forţa delicateţii, a bu­nă­tăţii şi a iubirii poate muta munţii. Acest lucru trebuie din nou învăţat de femei, pentru a echilibra mediul în care trăiesc, de la familie şi pînă la nivelul societăţii.

Uneori, forţa delicateţii, a bu­nă­tăţii şi a iubirii poate muta munţii. Acest lucru trebuie din nou învăţat de femei, pentru a echilibra mediul în care trăiesc, de la familie şi pînă la nivelul societăţii.

Puterea noastră stă în identitatea noastră, iar, de cîte ori uităm cine sîntem în interior, suferim într-un fel sau altul fără să înţelegem de ce.

IDENTITATE. Sîntem construiţi diferit, femei şi bărbaţi, asemeni energiilor yin şi yang, iar uni­citatea fiecăruia îşi pune amprenta asupra noastră şi asupra relaţiilor dintre noi. Dacă, de pildă, într-un cuplu ambii parteneri au trăsături yang (masculinizate), comunicarea poate fi o problemă; pot apărea discuţii în contradictoriu, agresivitate, raţiune excesivă sau competiţie. Ca în tot ceea ce există în acest univers, şi într-o relaţie energiile trebuie echilibrate; acolo unde există yang (energia masculină) trebuie adus în completare yin (energia feminină).

Cînd o femeie îşi pierde feminitatea (yin) renunţă la dreptul ei de a forma un cuplu echilibrat cu partenerul de viaţă (yang).

Din păcate, femeile sînt încurajate uneori să renunţe la identitatea lor încă din copilărie, atunci cînd nu ştiu cum altfel ar putea reacţiona la provocările sau la cri­ti­cile părinţilor. Uneori, aceştia şi-ar fi dorit ca fetiţa lor să fi fost bă­iat şi prin atitudinea lor îi dau me­sajul că nu este acceptată oricum, mai ales că nu le-a împlinit aşteptările.

În special, relaţia fetiţei cu tatăl ei este definitorie pentru formarea sa interioară, dacă acesta îi transmite mesajul că feminitatea nu îi este acceptată complet. În acest caz, fetiţa va încerca pe parcursul întregii sale vieţi să-i demonstreze tatălui că are calităţile unui băiat, renunţînd de bunăvoie la identita­tea sa naturală. Alteori, din dorinţa de a cîştiga aprecierea lui, fetiţa în­cear­că să copieze calităţile cău­ta­te de acesta, cum ar fi raţiunea, com­petiţia etc. şi se autoprogra­mează inconştient să reacţioneze astfel.

Există însă şi situaţii în care mamele nu pot stabili o legătură afectuoasă cu fiica, nu sînt îndeajuns de maternale (destul de “yin”) pentru a transmite acest dar mai departe; fetiţa crescută astfel poate simţi nevoia de a se rupe emoţional de identitatea mamei, alegînd să evolueze masculin.

În alte cazuri, adolescenta sau femeia, care crede că într-o societate a bărbaţilor nu te poţi lupta decît cu armele lor, se va transforma singură, luîndu-şi o mască masculi­nizată pentru a face faţă mai uşor încercărilor vieţii.

Oricît ar încerca însă o femeie să fie natural raţională, dură sau agresivă, nu aceasta este identitatea ei firească. Şi chiar dacă uneori bărbaţii aşteaptă de la femei ca ele să fie la fel de pricepute în tehnică, şofat sau raţiune ca şi ei, niciodată nu îşi vor căuta o parteneră care să fie al doilea şef în casă, tocmai pentru că energia yang a bărbatului este în cautarea completării cu yin-ul femeii.

În special,în această epocă în care femeile au posibilitatea de a deveni tot ceea ce îşi doresc, de a dovedi cît sînt de eficiente, poate fi din ce în ce mai greu pentru ele să îşi dorească să îşi păstreze feminitatea.

ATRIBUTE. La ce foloseşte feminitatea? Feminitatea înseam­nă toleranţă, iubire necondiţionată, compasiune, maternitate, fertilitate şi multe alte atribute care completează armonios sau reduc agresivitatea, violenţa, duritatea, competiţia. Pierzînd aceste calităţi esenţiale în viaţă, societatea mo­dernă a pierdut însuşi sensul relaţiei de cuplu şi al importanţei femeii din punctul de vedere al identităţii sale.

Cînd o femeie renunţă la feminitatea sa din diverse motive: pentru că şi-ar fi dorit să fie mai raţională sau mai pricepută asemeni bărbaţilor, mai dură sau mai autoritară, pentru a cîştiga respectul acestora sau pentru orice alte cauze, aceasta nu conştientizează drama sa interioară. Organismul ei va începe curînd prin afecţiunile dezvoltate să îi comunice mesajul că gîndeşte greşit. De regulă, bolile apar pe partea dreaptă în trupul femeii masculinizate, în mod special în zona abdominală (a organelor de reproducere). Schimbarea atitudinii despre feminitate, prin acceptarea ei, va duce treptat la însănătoşire pe cale naturală.

Pe de altă parte, bărbaţii contribuie fără să îşi dea seama din plin la pierderea feminităţii femeilor, inducînd percepţia că acestea le sînt inferioare, orice ar face, îndreptîndu-le către preluarea calităţilor masculine în defavoarea celor feminine, pentru ca apoi să le reproşeze că şi-au pierdut naturaleţea. Prin anularea dreptului femeii de a fi feminină, ambele sexe contribuie indirect şi inconştient la distrugerea identităţilor lor naturale în familie şi în societate.

Trebuie spus că nici feminismul ca mişcare născută în anii ’60-’70 nu reprezintă o soluţie; mişcarea în sine este una agresivă, de în­fruntare a bărbaţilor, folosind ar­mele lor; femeile pe post de amazoane caută hotărîte să preia conducerea în locul bărbaţilor sau cel puţin să îşi recîştige drepturile pierdute, uneori cu vehemenţă, iar acestea nu sînt atribute naturale ale feminităţii.

Uneori, forţa delicateţii, a bunătăţii şi a iubirii poate muta munţii. Iar acest lucru trebuie din nou învăţat de femei, pentru a echilibra mediul în care trăiesc, de la fa­milie şi pînă la nivelul societăţii. Ar fi minunat ca atît bărbaţii, cît şi femeile să preţuiască calităţile fe­minităţii. Ar fi minunat ca în şcoli sau în mass-media să se promoveze programe educaţionale, prin care fetiţele sau femeile să îşi poată recîştiga frumuseţea interioară.

Am avea cu toţii de cîştigat atît la nivel individual, cît şi ca so­cietate.