x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Focul distruge alimentele

Focul distruge alimentele

de Oana Antonescu    |    01 Mai 2008   •   00:00
Focul distruge alimentele

Fierberea, coacerea şi prăjirea alimentelor distrug enzimele, proteinele şi o mare parte din vitamine. Aceasta nu înseamnă că nu trebuie să mîncăm alimente gătite, ci că trebuie să consumăm o cantitate egală de alimente crude.

PERICOL - Mîncărurile gătite pot slăbi sistemul imunitar

Fierberea, coacerea şi prăjirea alimentelor distrug enzimele, proteinele şi o mare parte din vitamine. Aceasta nu înseamnă că nu trebuie să mîncăm alimente gătite, ci că trebuie să consumăm o cantitate egală de alimente crude.

Cel mai mare beneficiu al alimentelor crude este conţinutul bogat în enzime. Fără ele nu este posibilă digestia şi absorbţia hranei. Sănătatea organismului depinde în mare măsură de enzime, iar cea mai mare ameninţare pentru ele este prelucrarea termică. Cînd alimentele sînt preparate la temperaturi mai mari de 48 de grade Celsius, timp de aproximativ 20 de minute, se distrug toate enzimele, explică dr Gillian McKeith în cartea sa, “Hrană vie pentru sănătate”.

Prepararea termică a alimentelor distruge şi proteinele. Un studiu realizat de Departamentul de Agricultură al SUA a arătat că gătitul la 200 de grade Celsius, temperatura medie de preparare a cărnii, produce o scădere importantă a proteinelor solubile. “Oamenii cred că pot să obţină cantitatea necesară de proteine din carne, dar realitatea este că ei beneficiază probabil de prea puţine proteine folositoare sau chiar de nici una din carnea gătită, din cauza temperaturii ridicate la care aceasta este pregătită”, atrage atenţia dr Gillian McKeith. În ceea ce priveşte vitaminele, nu toate sînt distruse la temperaturi înalte, însă efectul lor benefic este redus semnificativ. Se estimează că 50% dintre vitaminele B se pierd prin gătire, iar altele sînt parţial distruse. De exemplu, tiamina (B1) se pierde în proporţie de 96% cînd alimentele sînt fierte o perioadă îndelungată. În mod similar se poate pierde pînă la 97% din cantitatea de acid folic din alimente şi pînă la 80% din vitamina C.

RISCURI. O dietă bogată în alimente gătite produce tulburări ale unor organe, precum rinichii, ficatul, inima, splina, hipofiza, tiroida sau pancreasul. Prepararea termică a alimentelor modifică şi compoziţia sîngelui. Numărul de leucocite poate creşte, ceea ce duce la apariţia unei afecţiuni numite leucocitoză. Această boală slăbeşte sistemul imunitar. “Este ca şi cum sistemul nostru de apărare ar fi într-o alertă continuă şi devine incapabil să recunoască o bacterie reală sau un invadator de natură virală”, explică dr Gillian McKeith.

 

Recomandare

Nu trebuie să renunţaţi definitiv la alimentele preparate termic. “Nu aş îndruma pe nimeni să consume carne crudă, dar efectele nocive ale alimentelor gătite pot fi combătute prin consumul de alimente crude sau de alimente preparate la mai puţin de 87 de grade Celsius. Astfel, putem suplini şi carenţa de enzime, proteine şi vitamine a alimentelor gătite”, ne sfătuieşte dr Gillian McKeith. Cînd mîncaţi alimente gătite, consumaţi în cadrul aceleiaşi mese, alimente crude sau gătite la temperaturi mici. Orice masă trebuie să conţină cantităţi egale din cele două tipuri de alimente. Specialistul mai recomandă ca alimentele gătite să fie doar fierte la foc mic sau la aburi, pentru ca substanţele nutritive să fie păstrate în cantităţi cît mai mari.

 

×