Fractura de tibie şi peroneu

Medicul Sebastian Diaconescu, specialist recuperare la Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie Bucureşti, recomandă cititorilor Jurnalului de sănătate să trateze cu maximă grijă fracturile de tibie sau de tibie şi peroneu, deoarece netratate corect, ele pot lăsa sechele grave.
„Fracturile acestor oase sunt frecvente şi reprezintă aproximativ 20% din totalul fracturilor. Tibia şi peroneul sunt cele două oase ce alcătuiesc scheletul gambei”, spune medicul Sebastian Diaconescu. Specialistul avertizează că tratamentul lor ridică probleme, uneori destul de dificile.

Fracturile sunt mai frecvente la bărbaţii adulţi şi sunt provocate de accidente rutiere, accidente de muncă şi mai rar de accidente de sport sau casnice. Dar cel mai adesea ele se produc prin mecanism indirect.
Fracturile prin şoc direct sunt produse de izbirea de un corp dur ca: bara antişoc a unui vehicul, trecerea unei roţi de vehicul, lovitură prin corp contondent, proiectil. Aceste fracturi sunt, de regulă, transversale sau cominutive (cu fragmente mici) şi prezintă leziuni cutanate mai mult sau mai puţin grave. Frecvent, aceste fracturi sunt deschise. Traumatismele prin mecanism indirect se pot produce fie prin inflexiune (îndoire), fie prin torsiune.

Leziunile cutanate, asociate
Fracturile de gambă sunt însoţite, adeseori de la început, de leziuni cutanate: de la simple contuzii şi escoriaţii superficiale până la avulsii (smulgeri) cutanate sau zdrobiri. Ele au o mare importanţă, pentru că expun la supuraţii grave în focar, avertizează medicul Sebastian Diaconescu.
În fracturile fără deplasare, bolnavul acuză dureri exacer­bate la palpare. Local, apare un edem moderat, iar pacientul evită orice sprijin pe membrul inferior lezat, din cauza durerilor vii care se măresc la orice tentativă de atingere a solului cu piciorul.
Şi în fracturile cu deplasare, durerile sunt foarte vii de la început.

Complicaţii şi tratament
Din cauza repausului prelungit la pat, sunt posibile complicaţii printre care accidentele trombembolice, pseudoartroza (fractura nu se consolidează perfect), dar şi calusurile vicioase (oasele rupte sunt consolidate în poziţii vicioase).

În ceea ce priveşte tratamentul, acesta se poate efectua atât ortopedic, cât şi chirurgical. „Tratamentul chirurgical prezintă avantaje certe din cauză că montajul metalic solid duce la scurtarea sau chiar suprimarea imobilizării gipsate cu o recuperare incomparabil mai rapidă şi mai bună. Există însă şi un dezavantaj, în acest caz. „O fractură închisă se transformă într-una deschisă cu riscuri septice care nu pot fi neglijate”, mai precizează medicul consultat de Jurnalul de sănătate.

De aceea, intervenţiile chirurgicale vor fi efectuate de chirurgi experimentaţi şi cu indicaţii precise.
Pentru a se evita rigiditatea articulaţiilor, cauzată de repaosul prelungit, medicul Sebastian Diaconescu împreună cu profesorul Eugen Caracaş (foto), kinetoterapeut principal la Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie Bucureşti, recomandă o serie de exerciţii fizice.