x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Ia-ti racheta si hai la tenis!

Ia-ti racheta si hai la tenis!

25 Apr 2005   •   00:00

ARMONIA TRUPULUI
Tenisul este o modalitate, accesibila oricui, de evitare a sedentarismului, de relaxare, dar si de ardere a caloriilor.

  • de LIANA HAINAROSIE

  • "Si, chiar daca lasa impresia ca numai articulatiile mainii drepte sau stangi – in functie de constitutia fiecaruia – sunt solicitate, de fapt, tot corpul este pus in miscare, incepand cu palma, bratul, umarul, trunchiul, membrele inferioare, un lant cinematic, cum este el denumit de antrenori.

    Cheia in tenis o reprezinta miscarile rapide. Chiar daca foarte multe persoane lovesc corect mingea, important este ca acestea sa ajunga la minge in pozitie ideala. Acest lucru se realizeaza numai cu o foarte buna deplasare in teren, cu o coordonare buna, cu urmarirea mingii inca de cand aceasta pleaca de la adversar si cu intuirea locului unde va cadea", spune dr. Sorin Stefan Popescu de la Clubul Progresul, medicul echipei Romaniei de Cupa Davis. De aceea, tenisul este o forma de dezvoltare a capacitatilor de intuitie, de imaginatie, de anticipare, de atentie, de ambitie. De altfel, tenisul ne ajuta sa invatam sa luam decizii importante intr-un timp scurt, lucru pe care il vom folosi si in viata cotidiana.

    Rapiditate si precizie

    "In ceea ce priveste varsta, acest sport este agreat atat de copiii de 4-5 ani, care-l considera o joaca, dar si de persoanele de 70-80 de ani, tenismani de performanta sau simpli iubitori de tenis", explica dr. Sorin Stefan Popescu. Practicat ca sport individual, tenisul permite alegerea partenerului in functie de preferintele noastre afective, dar si dupa nivelul acestuia de joc (incepator, avansat). De asemenea, prin confruntarea directa cu adversarul si prin schimbarile care pot aparea pe teren, tenisul ne invata sa reactionam rapid si cu precizie.

    Boala cotului

    Practicarea incorecta a miscarilor tenisului pe termen lung poate provoca unele afectiuni. Afectiunea care se intalneste cel mai frecvent la tenis se numeste boala cotului – "tennis elbow". Ea este specifica si golfului. Cauzele sunt loviturile gresite ale mingii si alegerea unui echipament necorespunzator. De aceea, este bine sa apelam la un instructor care sa ne initieze, dar care sa ne si indrume in alegerea echipamentului (rachete, minge, adidasi). Rachetele se aleg in functie de nivelul jucatorului, de forta lui, stilul de joc. In general, pentru jucatorii neprofesionisti ar trebui aleasa o racheta flexibila, din care mingea nu pleaca puternic, dar care permite protejarea articulatiilor si a muschilor. Racheta dura confera forta in lovituri si solicita foarte mult articulatiile. Diferenta rachetelor se face in functie de suprafata de lovire. Cu cat aceasta suprafata e mai mare, cu atat precizia e mai mica.

    In ceea ce priveste mingiile, problemele apar cand acestea sunt foarte uzate sau umede, cand sunt grele si exercita presiune asupra articulatiilor.

    De asemenea, si incaltamintea trebuie sa fie comoda, sa respecte curbura si flexura degetelor de la picioare si sa fie aleasa in functie de suprafata de joc.

    DEBUTANTI. Initierea in tenis trebuie sa se faca sub indrumarea unui antrenor sau instructor. Acesta va va invata cum sa tineti corect racheta (priza) astfel incat sa nu suferiti entorse, cum sa loviti pe dreapta (forehand) sau pe stanga fara sa solicitati prea mult musculatura bratului, cum sa va deplasati in teren. Acest sport presupune perspicacitate, curaj, indemanare, reflex, viteza, forta din partea jucatorilor.

    SFATUL MEDICULUI
    Tenisul se poate juca pe zgura, bitum, in aer liber sau in sali. Sau, cel mai simplu, la perete. Doctorul Sorin-Stefan Popescu recomanda practicarea tenisului pe zgura, deoarece impactul asupra corpului este mai mic, suprafata dura solicitand mai mult articulatiile si coloana. De asemenea, este foarte important, ca si in orice alta activitate sportiva, incalzirea de la inceputul jocului si cateva exercitii de stretching la sfarsit. Putem sa includem in program si masajul, fie de incalzire, de recuperare, de forta.

    Chiar daca este un sport benefic, exista si contraindicatii. Acestea sunt afectiunile cardiace, pulmonare, cele ale aparatului locomotor.

    Pe timp de vara, trebuie sa ne protejam impotriva caldurii si sa ne hidratam permanent, chiar si in timpul jocului. Trebuie sa renuntam la excesul de bauturi carbogazoase si la a manca foarte mult inainte de joc.

    STIRI
    ASTM. Persoanele care sufera de astm se simt mai bine daca fac sport. Deoarece sportul amelioreaza respiratia, cu dilatarea bronhiilor si permite adaptarea aparatului cardiorespirator la efort. Activitatile recomandate in cazul acestei afectiuni sunt mersul pe jos si inotul, dar trebuie tinut cont de conditiile climatice, caci aerul sec irita bronhiile. Studii recente in ceea ce priveste accidentele repetate din cauza practicarii unor sporturi au scos in evidenta ca alergatul si baschetul ar trebui evitate de catre astmatici. De aceea, este foarte important ca activitatea sportiva sa se desfasoare sub indrumarea medicului.

    SCRIMA. Sportul cu spada, sabia sau floreta este un excelent mijloc de dezvoltare a capacitatii de analiza, de concentrare. Este un sport care pune in miscare toti muschii corpului, care confera gratie si indemanare. De asemenea, scrima ne ajuta sa fim prompti in decizii, sa apreciem corect distantele, sa ne concentram asupra scopului urmarit si sa avem incredere in fortele proprii. Fiind un sport cu confruntarea directa a adversarului, scrima contribuie la anticiparea gesturilor si atacurilor adversarului. Si astfel vom fi cu garda sus si in ceea ce priveste reactiile celor din jurul nostru.

    BENEFICII. Mersul pe jos este cea mai simpla metoda de echilibrare a colesterolului bun si a celui rau din sange. Practicat dupa masa, aceasta activitate fizica diminueaza cu 25% trigliceridele (grasimile) din sange. Mersul pe jos, pe termen lung, reduce de 2-3 ori riscurile unui atac cardiac si imbunatateste tensiunea arteriala. De asemenea, activitatea sportiva confera un mers elegant, gratios si o tinuta corecta a coloanei vertebrale, prevenind astfel durerile de spate.
    ×
    Subiecte în articol: sport armonia trupului