x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Info

04 Iul 2008   •   00:00

4 iulie 2008



MAI MULTA GRIJĂ. Lansarea monitorizată pe piaţa farmaceutică a ingredientelor bioactive sau a aromelor este pe departe de a se face conform estimărilor, dar balanţa este pe punctul de a fi redresată. Conform ultimelor date ale specialiştilor, în industria acestor produse îşi fac apariţa mai multe tipuri de produse nocive pentru sănătatea noastră, dar, întrucît piaţa neagră se dezvoltă din ce în ce mai mult, nu se poate ţine o evidenţă clară a acestora. Acest lucru se datorează unei lipsei crase de implicare a persoanelor direct implicate în aceste procese, dar şi a unei cereri foarte mari de astfel de produse de către consumatori.

DIETĂ. Consumul concomitent al cărnii roşii cu vinul de aceeaşi culoare poate fi extrem de nociv pentru stomacul nostru, arată un studiu efectuat de o echipă de cercetători din Israel. Grăsimea care se găseşte în carne, o dată intrată în contact cu chimicalele din vin, poate da naştere unor substanţe periculoase, care apar în timpul digestiei. Vinul consumat ca atare are efecte benefice asupra organismului, inclusiv protejarea împotriva cancerului şi a bolilor cardiovasculatre datorită conţinutului ridicat de polifenol şi a antioxidanţilor din fructe şi în legume.

SFATURI.
Ghidul în care găsim informaţiile necesare recliclării materialelor din plastic a fost publicat de Autoritatea Europeneană pentru Siguranţă Alimentară (EFSA). Acesta este adresat persoanelor sau companiilor care doresc să respecte strict procesul reciclării în vederea obţinerii de materiale cît mai curate care urmează să intre în contact cu alimentele. În noul material puteţi găsi informaţii despre aditivii, arome, procese de obţinere a alimentelor, dar şi despre materialele care intră în contact cu acestea. EFSA va furniza mai multe informaţii legate de procesul de reciclare după o consultare cu CE.

×
Subiecte în articol: bun de consum