x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Intareste-ti corpul!

Intareste-ti corpul!

18 Apr 2005   •   00:00

  • de LIANA HAINAROSIE
  • ARMONIA TRUPULUI
  • Bowlingul este un sport care consta in incercarea de daramare a popicelor cu ajutorul bilei. Este o activitate amuzanta, relaxanta si care poate fi practicata de oricine, atat individual, cat si in echipa. "In Statele Unite, unde bowlingul se joaca de mai mult timp decat in Romania, cel mai tanar jucator are 10 ani, iar cel mai batran, 88. Bowlingul poate combate durerile de spate si confera o tinuta dreapta. De asemenea, prin mersul cu bila in mana 4-5 pasi, greutatea corpului se mareste, iar prin fandarea care se realizeaza atunci cand aruncam bila, toti muschii sunt antrenati, fiindca greutatea bilei nu este una neglijabila (ea putand cantari si 6-7 kg, in functie de persoana care joaca bowling). Bowlingul ne intareste toate articulatiile si, daca-l practicam o data pe saptamana, intr-un an vom constata ca tot corpul e intarit", explica Marius Piticariu, jucator profesionist de bowling.

    Bowlingul dezvolta spiritul de invingator, de echipa si este si o modalitate de crestere a increderii in sine. El confera satisfactia de a castiga, ne ambitioneaza sa jucam cat mai aproape de perfectiune, ne trezeste dorinta de a invinge, de a fi cel mai bun, ne motiveaza.

    Curat, aerisit, placut

    De asemenea, bowlingul dezvolta orientarea in spatiu si atentia. Pentru a ne bucura de relaxarea pe care praticarea bowlingului ne-o induce, jucatorul profesionist Marius Piticariu ne sfatuieste ca locul pe care care il alegem pentru joc sa fie curat, bine aerisit, iar atmosfera sa fie una placuta. De asemenea, este bine ca inainte sa aruncam mingea, aceasta sa fie stearsa de ulei. Este foarte important ca la bowling sa purtam pantofi speciali, care pe partea din fata a piciorului stang au o suprafata care permite alunecarea cand facem fandarea, iar la piciorul drept, cauciuc.

    Pentru a nu provoca accidente cu bila (s-o aruncam in spate sau sa ne scape din mana), aceasta are trei gauri: una pentru degetul mare, doua pentru degetele mijlociu si inelar. Celelalte degete au rolul de a o incadra.

    STIATI CA...
  • Daramarea tuturor celor 10 popice, asezate in forma de triunghi la capatul pistei, din prima aruncare, se numeste strike.
  • Daramarea popicelor ramase dupa prima aruncare se numeste spare.
  • Bilele sunt numerotate de la 8 la 16. Bila 8 este folosita de copii, are gaurile mai mici si cantareste 1,5 kg, iar cea cu numarul 16 are 7-8 kg si se foloseste de adulti.
  • Bowlingul este mult mai solicitant decat golful si poate fi asemanat cu tenisul de masa din punct de vedere al eliminarii de energie. De asemenea, 10 minute de bowling sunt echivalente cu o ora de alergat.
  • ×
    Subiecte în articol: bowlingul armonia trupului