Invidia intre fraţi

Certurile sunt la ordinea zilei intre fraţi şi surori. Se ciondănesc pe jucării, se hărjonesc in faţa televizorului şi uneori ajung la veritabile bătăi din te-miri-ce motive. Insă dincolo de jucăria preferată de care trag ţipănd unul la altul, fraţii vor de fapt să smulgă dragostea părinţilor.

Certurile sunt la ordinea zilei intre fraţi şi surori. Se ciondănesc pe jucării, se hărjonesc in faţa televizorului şi uneori ajung la veritabile bătăi din te-miri-ce motive. Insă dincolo de jucăria preferată de care trag ţipănd unul la altul, fraţii vor de fapt să smulgă dragostea părinţilor. Invidia dintre fraţi pune in joc nevoia de atenţie şi grijă din partea părinţilor. Ce este de făcut in faţa rivalităţii dintre fraţi? Durează ea toată viaţa? Aflăm răspunsuri de la psihologul Ştefania Niţă de la Centrul de Psihologie de Acţiune şi Psihoterapie din Bucureşti.

Invidia intre fraţi incolţeşte o dată cu sosirea unui frăţior sau a unei surioare. Primul născut este cel care incepe să trăiască pentru prima dată acest sentiment, pentru că ii este teamă să nu-şi piardă locul in sufletul părinţilor, al bunicilor. Invidia imbracă forme variate şi este prezentă atăt la copiii conştiincioşi, cuminţi, rezervaţi, care ascultă tot ceea ce părinţii spun că trebuie făcut, căt şi la cei rebeli, revoltaţi. Psihologul nostru consideră că "invidia apare din nevoia firească de a capta atenţia, grija, iubirea şi protecţia din partea adulţilor". De aceea, chiar şi copiii unici trăiesc sentimentul invidiei. Un copil care este singur la părinţi poate fi invidios pe orice alt copil către care se indreaptă atenţia mamei sau bunicii. Chiar şi in situaţia in care in familie există un animăluţ de casă, copilul işi poate manifesta invidia faţă de acesta. In momentul in care unul dintre părinţi işi indreaptă afecţiunea către animăluţ, putem observa că imediat copilul işi găseşte ceva de făcut, astfel incăt să distragă atenţia adultului inaintea animalului.

Copil cuminte, copil neascultător

Invidia dintre fraţi determină in familie ceea ce psihologii numesc fenomenul de "soare-lună" sau "bun-rău". De obicei, unul dintre fraţi adoptă atitudinea copilului bun, ascultător, pe cănd celălalt frate se comportă complet diferit, devenind copilul-problemă al familiei. Insă amăndoi trăiesc sentimentul invidiei, numai că fiecare il manifestă diferit. Copilul cuminte este perseverent in comportamentul său pentru a se bucura in continuare de aprecierile părinţilor, bunicilor, in timp ce copilul neascultător devine ambiţios şi face tot ce ii stă in putinţă pentru a capta atenţia celor din jur. Cu căt competiţia intre fraţi este mai acerbă, cu atăt invidia este mai prezentă intre ei. In măsura in care acest lucru ii determină să aibă rezultate bune la şcoală, să intre la facultăţi de prestigiu, să obţină un loc de muncă respectabil şi să avanseze pe scara socială, invidia este constructivă, pozitivă. In astfel de cazuri, invidia imbracă forma unei rampe de lansare.

Pentru ca invidia să se transforme in perseverenţă şi ambiţie, un rol important il are educaţia părinţilor. Ei trebuie să joace rolul unor mediatori intre copii, astfel incăt să permită fiecăruia să-şi manifeste personalitatea. Părinţii trebuie să vorbească deschis cu copiii despre conflictele dintre ei. Nu este suficient să le spună "nu e frumos să fiţi invidioşi sau nu e bine să vă certaţi", ci este necesar să discute cu ei pentru a afla de ce se ceartă şi să negocieze o soluţie a conflictului. O altă sugestie făcută de psihologul Ştefania Niţă părinţilor este să evite comparaţiile intre fraţi. "Este greşit să il dea de exemplu numai pe fratele cuminte, anulănd astfel potenţialul celuilalt frate. Părintele are datoria de a descoperi calităţile fiecărui copil şi de a le cultiva", subliniază specialistul. Părinţii pot pune in valoare ambii copii prin cuvinte de genul "fratele tău e mai liniştit, dar şi tu ai resurse pentru că eşti mai dinamic". Prin astfel de discuţii fraţii nu sunt puşi in tabere adverse, ci fiecare inţelege că ocupă un loc in sufletul părinţilor.

Frămăntări, nemulţumiri, eşecuri

In cazul in care părinţii ignoră certurile dintre copii sau il pedepsesc numai pe cel rebel, manifestăndu-şi preferinţa pentru cel liniştit, există riscul ca invidia să se instaleze pentru totdeauna intre fraţi. Cel care se simte defavorizat de părinţi poate fi măcinat de invidie toată viaţa. El va rămăne tributar acestui sentiment şi va incerca in permanenţă să fie la fel de bun ca fratele său. Chiar şi la maturitate nu va fi capabil să se desprindă de momentele din copilărie, cănd părinţii il lăudau numai pe cel cuminte. Acesta va deveni un punct de reper pentru fratele rebel, care va căuta in mod inconştient să-l detroneze pe celălalt din poziţia de copil preferat al părinţilor.

Fratele frămăntat de invidie se va confrunta la maturitate cu o stare de nemulţumire continuă, indiferent de ceea ce obţine, de reuşite şi de statutul social la care ajunge. Uneori ajunge să facă unele lucruri doar pentru că aşa face şi fratele. De exemplu, işi cumpără o maşină mare, chiar dacă nu are nevoie, doar pentru a-i demonstra fratelui că poate şi el să atingă un standard asemănător. Alteori, tocmai fiindcă trăieşte cu impresia că nu este bun de nimic, fratele respectiv se poate confrunta cu eşecuri.

CATASTROFĂ. Invidia absoarbe ca o sugativă foarte mult din energia celui care trăieşte acest sentiment. Orice reuşită a celor din jur sau orice promovare a unui coleg este primită de persoana invidioasă ca o catastrofă. Invidia ne poate strica buna dispoziţie cănd ne aşteptăm mai puţin. Fie cănd ne intălnim cu un prieten şi aflăm că şi-a făcut casă, fie cănd ne intălnim cu foştii colegi de liceu şi aflăm că unii ne-au luat-o cu mult inainte.

ACCEPTARE. Invidia este un sentiment firesc aşa cum sunt iubirea, ura, bucuria, tristeţea etc. Important este să recunoaştem şi să acceptăm acest sentiment. Negarea invidiei nu face decăt să amplifice sentimentul. Cu căt o negăm mai mult, cu atăt invidia ne roade mai tare. In schimb, acceptarea şi conştientizarea conduc la diminuarea acestui sentiment. De asemenea, in măsura in care adulţii din preajma copiilor il recunosc şi vorbesc despre el, sentimentul invidiei la cei mici are şansa de a fi diminuat.

PREFERAT DE PĂRINŢI. Relaţiile reci, dezechilibrate dintre fraţii adulţi trimit cu găndul la preferinţele pe care părinţii le-au avut faţă de unul dintre copii. Cu timpul, cel preferat preia atitudinea părinţilor şi va ajunge să-şi trateze fratele cu indiferenţă. In astfel de relaţii de fraternitate există certuri, chiar acte de violenţă, tensiuni, care ating punctul culminant o dată cu decesul părinţilor. Ei lasă in urmă acest război intre fraţi, care continuă cu impărţirea moştenirii. Cearta pe avere intre fraţi de 50 de ani arată dezechilibrul menţinut in familie de părinţi.