x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Iubirea neconditionata si lipsa perceptiilor

Iubirea neconditionata si lipsa perceptiilor

de Daniela Dumitriu    |    30 Iul 2008   •   00:00
Iubirea neconditionata si lipsa perceptiilor

UNITATE ● AVEM CU TOTII ACEEASI SURSA DIVINA
Am si eu ca toti oamenii momente cind ma irita cineva, desi stiu ca totul tine de felul in care vad eu lucrurile si ca aceasta nu are nici o legatura cu celalalt. Cind mi se intimpla, ma intorc in mine si ma intreb ce anume dinauntrul meu a generat purtarea celuilalt si astfel intru din nou pe vibratia iubirii, trecind de bariera mintii mele, pentru a analiza totul din alt unghi.



UNITATE ● AVEM CU TOŢII ACEEAŞI SURSĂ DIVINĂ
Am şi eu ca toţi oamenii momente cînd mă irită cineva, deşi ştiu că totul ţine de felul în care văd eu lucrurile şi că aceasta nu are nici o legătură cu celălalt. Cînd mi se întîmplă, mă întorc în mine şi mă întreb ce anume dinăuntrul meu a generat purtarea celuilalt şi astfel intru din nou pe vibraţia iubirii, trecînd de bariera minţii mele, pentru a analiza totul din alt unghi.

Trecusem probabil iar de partea cealaltă, a egoului, care căuta separarea şi se bucura de competiţia dintre mine şi ceilalţi, uitînd din nou că sîntem toţi copiii aceluiaşi unul singur, Dumnezeu – iubire.

REVELAŢIE. Şi astfel, din interiorul meu, încep iar să ÎL revăd în fiecare om pe EL, dincolo de percepţiile fiecăruia şi dincolo de percepţiile mele, ca şi cum nu ar exista decît sufletul nostru divin. Şi cum aş mai putea rămîne supărată pe ceea ce face celălalt, cînd el vede totul prin viziunea lui personală, iar eu prin a mea, dar împreună sîntem fraţi? Şi cînd nici una, nici cealaltă dintre viziuni nu sînt greşite, fiind creaţii diferite şi perfecte în felul lor? Pe cine să iert şi de ce?... căci totul e perfect aşa cum e. Adică, e divin.

Cu toţii avem un fel de măşti prin care observăm lumea, pe care ni le-am pus cu mult timp în urmă şi sub care ne ascundem; dedesubt însă, sîntem iubire pură şi divină, necondiţionată, infinită şi perfectă, deşi poate nu ştim aceasta. Abia cînd păşim dincolo de bariera percepţiilor zărim într-o secundă lungă cît într-o viaţă cît de imposibil de frumos şi simplu era totul.

Şi astfel, văd cum dintr-o dată, în această nouă stare, fiecare om devine pentru mine un glob de lumină divină, o aură plină de dragoste, fratele meu întru Dumnezeu şi simt că mă reîntregesc şi mă completez cu toţi cei pe care îi întîlnesc în drumul meu, ştiind că iubirea şi frumuseţea au un limbaj universal şi că mă pot înţelege cu oricine.

Se vorbeşte azi mult despre dragoste, firesc de altfel, avînd în vedere că oamenii s-au îndepărtat de sufletul lor şi nu au fost învăţaţi să pună iubirea mai presus de orice, ea fiind viaţa însăşi. Dar oare ştim noi ce înseamnă ea, dragostea necondiţionată? Dragostea care te înalţă deasupra percepţiilor tuturor, care te ajută să vezi că oamenii sînt toţi la fel de minunaţi pe dinăuntru, indiferent de atitudinea lor (care e un fel de val pus peste ochii lor, un filtru prin care văd poate deformat)? Sute de ani, zeci de generaţii ne-au transmis principii, valori morale şi îngrădiri, despre ce să facem şi ce nu, femeilor, copiilor sau bărbaţilor, iar noi am absorbit totul ca o sugativă, crezînd că minţii noastre îi folosesc acestea, o ajută.

CONECTARE. Şi în tot acest timp, preocupaţi de standardele pe care ar trebui să le atingem pentru a ne situa într-o poziţie confortabilă în societate (lucru, de altfel, foarte frumos), am uitat ce este cel mai important, conexiunea cu sufletul nostru divin care nu are nevoie de împlinirea nici unui vis, a nici unei dorinţe, căci el este pur şi simplu iubire, a fost întotdeauna şi va fi şi nu îi trebuie nimic altceva pentru a se împlini.

Nu din întîmplare, am găsit într-o carte foarte frumoasă o definiţie a divinităţii care suna cam aşa: "Dumnezeu este tot ceea ce este". Şi aşa e. Aşa am simţit de fiecare dată cînd am intrat în zona iubirii, cînd m-am conectat la sufletul meu: că totul este perfect aşa cum e, căci simţi că nu mai e nevoie de nimic altceva pentru a te percepe întregit. Toţi sînt în regulă aşa cum sînt şi nu am nevoie să încerc să schimb pe nimeni pentru a mă înţelege cu fiecare. Cînd sînt în sufletul meu, mă simt iubită oricum aş fi, mă simt perfectă orice aş face, îi văd perfecţi pe toţi şi nu mai e nevoie ca nimic să se petreacă pentru a mă simţi completă. Căci sînt deja. Doar mintea mea nu ştia aceasta, dar sufletul meu o ştie şi eu o redescopăr de fiecare dată cînd reintru în contact cu el.

Şi dacă ar fi să rezum totul într-o frază, înainte credeam că dragostea e ceea ce pot afla printr-o altă persoană, iar acum îmi dau seama că ea era prezentă în mine dintotdeauna prin sursa care mi-a dat viaţă.

Şi uite aşa, mi-am făcut o rutină zilnică din a binecuvînta pe toată lumea, oameni sau obiecte, pentru a simţi iubire faţă de tot ce există, pentru a fi lumina pe care voiam să o găsesc înainte în ceilalţi, căci e o senzaţie minunată pe care îmi doresc să o simt permanent; în acele momente simt de fapt că parcă Dumnezeu emană dragoste prin mine.

MAGIC. Am observat însă că a privi un apus de soare, o pictură, un copil care se joacă, a gusta o mîncare gătită sublim, a spune un cuvînt pozitiv cuiva, a căuta frumuseţea în orice te apropie la fel de mult de Dumnezeu, căci, atunci cînd simţi iubire, eşti iubire.

Îmi vine acum în minte o poveste remarcabilă: există în India un sat, un singur sat, în care se întîmplă ceva extraordinar şi nemaiîntîlnit nicăieri în lume: deşi zona este populată cu tigri ce ar putea fi mîncători de oameni, aşa cum se întîmplă în restul ţării, aici omul şi animalul convieţuiesc în pace. Explicaţia care le-a fost oferită cercetătorilor care au studiat acest fenomen a fost una ce pare că frizează absurdul: de cîte ori oamenii întîlnesc un tigru în cale îi transmit iubire, spunînd: "Divinul din mine salută divinul din tine".

Atunci cînd simt iubire, am acelaşi sentiment de onorare a divinului de cîte ori întîmpin pe cineva în calea mea. Oricine ar fi e fratele meu.

Şi astfel, revenind la ceea ce spuneam la început, îi mulţumesc lui Dumnezeu aproape în fiecare zi pentru că mi-a dat ocazii ca acestea în care mă mai irită cîte cineva şi apoi îmi dau seama că totul e constructiv şi mă ajută să evoluez şi că în urma acestor întîmplări învăţ să iubesc necondiţionat, deşi uneori suferind, căci poate altfel nu aş fi fost mai motivată să găsesc o rezolvare problemelor mele.  

Şi mă gîndesc acum scriind, că dacă aceste rînduri au reuşit să îndulcească inima cuiva, să îl scoată măcar pentru o clipă din starea obişnuită a egoului şi să îl pună pe aceeaşi lungime de undă cu dragostea perfectă ce există în tot şi în toate, dacă am atins măcar o coardă a iubirii într-o singură persoană, pentru mine înseamnă mult. Înseamnă iubire născută în sufletul altcuiva, iar acesta este cel mai minunat lucru pe care îl doresc celorlalţi.


Invitaţie la dialog

Daniela Dumitriu este singurul consultant român Feng Shui acreditat de Feng Shui Society UK  (FSSA) şi singurul practician EFT (Emotional Freedom Technique) din România (EFT-ADV) inclus în lista internaţională a practicienilor avizaţi de Gary Craig, inventatorul acestei tehnici. Eşti invitat să comentezi temele abordate în această pagină, să ne împărtăşeşti experienţele tale.

×
Subiecte în articol: căci sufletul iubire suflet