Legi adoptate pentru siguranţa alimentară

Comisia Codex Alimentarius a adoptat o serie de prevederi în ceea ce priveşte alimentele, de la cum trebuie ambalate, la ceea ce trebuie să conţină etichetele. Astfel, consumatorii pot opta în cunoştinţă de cauză pentru un produs sau altul.

Comisia Codex Alimentarius a adoptat o serie de prevederi în ceea ce priveşte alimentele, de la cum trebuie ambalate, la ceea ce trebuie să conţină etichetele. Astfel, consumatorii pot opta în cunoştinţă de cauză pentru un produs sau altul.

 
Un număr de 35 de standarde internaţionale a fost adoptat în cadrul ultimei săptămîni de sesiuni a Codexului Alimentarius, inclusiv cele care fac referire la aromele şi produsele alimentare care nu conţin gluten. Standardele pentru siguranţă alimentară şi risc sînt dezbătute în principal utilizîndu-se indicaţiile ştiinţifice din partea cercetătorilor de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi Naţiunilor Unite din cadrul Organizaţiei pentru Alimente şi Agricultură. Standardele sînt recunoscute la nivel internaţional şi ajută guvernele din statele membre ale Uniunii Europene să ia cele mai bune decizii în ceea ce priveşte legile siguranţei alimentare din fiecare ţară.  

 
DECIZII. Una din recomandările pe care comisia le-a făcut este definirea cu exactitate a termenului de "arome" şi recomandarea ca acesta să nu fie folosit abuziv. Legat de produsele care nu conţin gluten, Comisia a redus dramatic posibilitatea de a folosi acest termen. Alte decizii care s-au luat au fost cele cu privire la micotoxină, standardele pentru tomate şi un cod de practici pentru modul în care trebuie manipulate şi prelucrate alimentele congelate sau îngheţate. Comisia a utilizat informaţii ştiinţifice pentru a stabili definiţia aromelor şi a substanţelor din arome, stabilind ce este natural şi ce este sintetic. De asemenea, s-au stabilit recomandările de care trebuie să ţinem cont cînd alegem un produs şi circumstanţele în care poate fi utilizat, dar şi limita în care nu este nociv.

 
CAZURI DEOSEBITE. Comisia a aprobat limita de conţinut de gluten din produse de 5 grame/ kilogram, ceea ce reprezintă prima modificare care a fost făcută din 1983 încoace.  Limitele legale prevăzute de UE pentru produsele ca pîinea sau cerealele destinate micului dejun sînt 500 unităţi la un milion. Studiile au arătat însă că făina poate conţine şi 750 unităţi. Comisia a adoptat şi nivelul maxim de ocratoxină în făina neprelucrată, orz şi secară, dar şi cel din aflatoxină din migdale, alune şi fistic (pentru cele care urmează să fie procesate şi produse gata preparate). În ceea ce priveşte etichetarea alimentelor, noile reguli prevăd ca pe fiecare produs comercializat care este constituit ca o combinaţie de produse alimentare să fie precizate cantitatea şi volumul în procente al fiecărui component în parte, dar şi toate particulele care au fost utilizate începînd cu primul proces de fabricare. De asemenea, trebuie menţionate  toate substanţele care au fost adăugate pe parcursul celorlalte etape în care acesta a fost prelucrat, pentru a nu-l induce în eroare pe consumator, mai ales că unele alimente suferă modificări foarte importante care pot fi nocive. De asemenea, Comisia a decis  condiţiile în care ingredientele necesită o reprezentare prin poză sau grafic pe ambalaj. Modificările mai prevăd şi alimentele care au fost produse organic şi recomandări în ceea ce priveşte nutriţia şi cum şi în ce condiţii trebuie făcute reclamaţiile în caz de apariţie a unor toxiinfecţii alimentare.

Ce sînt micotoxinele?

Substanţele sînt extrem de nocive şi sînt produse de anumite mucegaiuri, fungi filamentoşi. Au fost descoperite de oamenii de ştiinţă la începutul anilor ’60, odată cu izbucnirea bolii curcanului în Anglia. Atunci 100.000 de curcani au fost ucişi după ce au consumat alune contaminate cu Aspergillus flavus, un mucegai care produce micotoxine. Apariţia substanţelor este determinată de contaminările fungale şi poate fi genotoxică sau cancerigenă. Acestea continuă să provoace serioase probleme producătorilor din industria panificaţiei, deoarece rămîn în produs pe durata întregului proces de fabricaţie şi, odată identificat în grîul necopt, poate rămîne în alimentele care conţin făină albă.