x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Nu a auzit niciodată vocea mamei.

Nu a auzit niciodată vocea mamei.

de Carmen Preotesoiu    |    26 Mai 2011   •   21:00
Nu a auzit niciodată vocea mamei.

S-a nascut la 7 luni. Cantarea doar un kilogram si jumatate. Zece zile a respirat cu ajutorul aparatelor. Alte 50 de zile a stat in incubator. Apa­ra­te­le de la maternitatea din Slatina, unde s-a nascut copilul, nu ii erau de nici un folos. Unele erau stricate, altele, vitale pentru pacieti, nici macar nu existau. Mama si-a luat atunci co­pi­lul in brate si a plecat cu el la spitalul din Craiova. I-au facut transfuzii de sange, au incercat sa-l puna pe pi­cioa­re. Acum, Alexandru Gabriel Stan are 3 ani si jumatate. Este jucaus, plin de viata, rade, se bucura atunci cand, odata intrat in jocul fratelui sau mai mare, de 8 ani, uita de suferinta lui. Mama ii priveste cu drag si respira usurata cand simte ca cei doi fii ai ei sunt fericiti. Lipsiti de griji. Mama insa poarta povara grea a bolii celui mic. Alexandru nu aude. Abia la 1 an si o luna mama a observat ca baiatul nu reactioneaza la stimulii auditivi. 'Pentru ca s-a nascut prematur, totul a decurs mai greu la el. Dintii i-au aparut mai tarziu decat ar fi trebuit in mod normal. Medicii imi spuneau sa am rabdare, ca isi da el drumul. Am asteptat, am vorbit cu el foarte mult, incercam sa vad daca ma intelege. Medicii mi-au mai zis ca e posibil sa nu auda din cauza polipilor. L-am operat de polipi. Degeaba. Nu s-a vazut nici o imbunatatire.

M-am dus cu el la specialist. Am ajuns si la Spitalul Panduri, din Bucuresti. Acolo i-au facut un set de analize, audio­grame', povesteste mama ba­ia­tu­­lui, Elena Stan. Diagnosticul dat de medicii de la Spitalul Panduri i-a inghetat sangele in vine mamei disperate: hipoacuzie bilaterala mixta. Cu alte cuvinte, baietelul ei nu auzea cu nici o ureche.

'Aparat auditiv sau implant coh­lear?' Acestea au fost variantele ofe­ri­te de medici femeii. Mama, nepu­tincioasa, a ridicat din umeri. Pana nu demult avea doar o singura gri­ja: ce sa le puna copiilor pe masa de man­ca­re, baiatul mai mare sa aiba in­cal­ta­minte si rechizite pentru scoa­la, iar cel mic sa nu raceasca si sa ia in greutate. Dintr-o data, s-a vazut intr-un spi­tal cu un copil care avea nevoie ur­genta de operatie. 'Docto­rii au zis ca are o otita feroasa netra­ta­ta. In timpul interventiei chirurgicale i s-a ta­iat timpanul si i s-a implantat in fiecare ureche cate un dop prin care sa i se scurga lichidul. Dupa o luna, cand am venit la control, doctorii mi-au spus ca dopul de la o ureche ajun­se­se prea in interior, iar celalalt, de la cea­lalta ureche, iesise in exterior. Ope­ratia trebuia repe­ta­ta.' Prin clipe gre­le au trecut mama si fiul. Cel de Sus i-a ajutat si operatia a fost de­cla­ra­ta, la final, reusita. Ma­ma a mers la Casa de Asi­gurari, si-a intocmit dosarul de acte prin care a aratat ca cel mic este incadrat la han­di­cap de grad I, ca are nevoie ca de aer de apa­ra­te auditive. A strans 10 mi­lioane de lei si, impreuna cu cei 18 milioane de lei obtinuti de la CAS, copilul a avut parte de aparate la am­be­le u­rechi. Problema insa nu era nici pe departe rezolvata. Ca sa te auda, trebuia sa tipi, nu sa vorbesti, vo­lumul de la televizor trebuia dat foar­te tare ca sa poata auzi vocea personajelor sale preferate din desenele animate.

Copilul nu vorbeste deloc. Doar gesticuleaza. Mama a cautat logopezi care sa il ajute. A ajuns la o scoala de recuperare din Sibiu, unde, asa cum spune femeia, 'Alexandru face foarte multa logopedie, participa la multe exercitii educative. Se vad mici progrese'. Si de la Sibiu a primit acelasi sfat: aparate auditive performante sau implant cohlear.

'Implantul e enorm de scump, peste 20.000 de euro la o ureche. Ne este imposibil sa strangem atatia bani, mai ales ca trebuie implant la ambele urechi. Ne-am gandit sa-i punem aparat. Si acestea insa costa foarte mult', isi spune oful mama. De curand a trebuit sa mearga cu Alexandru din nou la Comisia de Evaluare pentru Persoanele cu Handicap. Cand au vazut ca mama s-a preocupat, ca i-a luat aparate auditive, ca cel mic este vioi si plin de viata, membrii comisiei au hotarat sa schimbe gradul I de handi­cap in grad II. 'Din cauza asta nu mai am voie sa fiu asistentul lui perso­nal. Traim acum din ajutorul de so­maj de 4 milioane de lei. Ne este cum­plit de greu', se tanguie femeia. Cea mai mare bucurie pentru ea ar fi sa poata sa-i ia aparate auditive lui Ale­xan­dru. 'Restul nu mai conteaza. Man­cam ce avem, ne imbracam cu ce gasim, importanta e sanatatea.'

Sa-l ajutam sa auda!
Mama lui Alexandru a aflat ca un aparat auditiv performant costa 90 de milioane de lei vechi. Alexandru are nevoie de doua aparate. Pentru cei care vor sa-l ajute pe copil sa auda, pe numele mamei, Stan Elena Simona, la Raiffeisen Bank, sucursala Caracal, s-a deschis urmatorul cont in lei:
– RO92RZBR0000060004184966.
Pentru mai multe detalii, mama lui Alexandru, Elena Stan, poate fi contactata la numarul de telefon: 0761.634.788.

×
Subiecte în articol: pagina de suflete