x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Nu poţi spune "te iubesc"?

Nu poţi spune "te iubesc"?

25 Sep 2007   •   00:00

Căte cupluri fericite ar fi dacă, măcar din cănd in cănd, partenerii şi-ar spune un simplu "te iubesc!". Căte probleme ar putea rezolva această formulă magică....

Căte cupluri fericite ar fi dacă, măcar din cănd in cănd, partenerii şi-ar spune un simplu "te iubesc!". Căte probleme ar putea rezolva această formulă magică.... Dar trăim intr-o lume care tinde spre izolare, spre insingurare, iar cele două cuvinte devin din ce in ce mai greu de rostit, chiar dacă trăirile interioare există. Multe cupluri s-au despărţit cănd unul dintre parteneri, de obicei el, l-a lăsat pe celălalt să creadă că nu este implicat sentimental pentru că nu-şi mărturisea sentimentele. Mai sunt cupluri care nu-şi spun toată viaţa "te iubesc!" de teamă că cel care spune primul nu va primi confirmarea din partea partenerului. Alţii aşteaptă, uneori prea mult, momentul potrivit pentru declaraţii.

Sunt declaraţiile de dragoste cu adevărat importante pentru bunul mers al relaţiei? Ne spune Alina Milcu, psihoterapeut Gold-Psy Solutions: "Dincolo de simpla comunicare a sentimentelor, declaraţiile de dragoste clarifică şi stabilesc locul fiecăruia dintre cei implicaţi in relaţie, contribuie la consolidarea comuniunii sentimentale de cuplu, oferă repere clare şi incredere partenerului şi adeseori stau la baza planurilor in cuplu". Cănd partenerul rosteşte cele două cuvinte, el face de fapt o promisiune că va fi credincios relaţiei şi că nu va pleca. In aceste condiţii, se inţelege de ce lipsa mărturisirilor sentimentale este intotdeauna cauză de tensiuni şi frustrări in cuplu. Şi dacă bărbatul face faţă mai uşor acestei situaţii, pentru femeie, care prin construcţia sa psihică are nevoie de comunicare explicită pentru a crea intimitate, acest lucru poate fi de nesuportat.

Problema lui

Specialistul nostru ne explică de ce bărbaţii au tendinţa de a-şi exterioriza mai greu sentimentele, spre deosebire de femei. "Prin construcţia lor interioară, bărbaţii simt nevoia de independenţă şi autonomie, iar pentru ei astfel de declaraţii de dragoste inseamnă cel mai adesea a-şi lua un angajament care le ingrădeşte această nevoie. Pe de altă parte, in lumea lor masculină, in care capacitatea de (auto)control al situaţiilor de viaţă stabileşte ierarhia, exteriorizarea sentimentelor poate fi interpretată ca un semn de slăbiciune, care le ameninţă poziţia in faţa unei presupuse concurenţe şi poate chiar in ochii partenerelor". Un motiv in plus pentru care bărbatul nu-şi verbalizează sentimentele, ne spune psihoterapeutul Alina Milcu, este acela că el se pierde pe sine in relaţia cu partenera. Problemele partenerei, dorinţele şi trăirile il fac să piardă contactul cu sine insuşi. Faptul că nu-şi declară sentimentele ii permite să se indepărteze, să işi restabilească graniţele propriei identităţi şi să se regăsească.

Problema nu este numai a bărbatului pentru că nici femeile nu rostesc intotdeauna cu uşurinţă "te iubesc!". Pe de o parte, problema lor este legată de experienţele anterioare. Trăind una sau mai multe relaţii eşuate, in care nu şi-au impărtăşit sentimentele la momentul potrivit, unele femei işi propun ca, in viitoarea relaţie, să nu mai repete greşeala. Pe de altă parte, femeile au tendinţa de a pune pe primul plan cariera şi asociază exprimarea sentimentelor cu asumarea unei relaţii de care "nu au timp acum".

Atăta vreme căt fiecare dintre parteneri se simte bine in relaţie, ar fi bine ca fiecare să respecte opţiunile celuilalt, sfătuieşte psihoterapeutul Alina Milcu. Dar se intămplă mai des ca unul dintre cei doi să nu accepte uşor refuzul partenerului de a-şi mărturisi sentimentele. "A-l determina pe celălalt să verbalizeze sentimentele poate fi uneori o adevărată capcană, care poate insemna inceputul sfărşitului chiar şi intr-o relaţie inchegată. Fiecare om face astfel de mărturisiri atunci cănd se simte pregătit, cănd găseşte modalitatea şi momentul prielnic de a-şi declara sentimentele", semnalează psihoterapeutul. Unele persoane inţeleg in mod diferit exprimarea sentimentelor de dragoste. Mulţi bărbaţi consideră că cea mai bună dovadă de dragoste pe care o fac partenerei este dacă muncesc suficient de mult căt să asigure bunăstarea familiei. Ba mai mult, le este greu să inţeleagă de ce ea mai are nevoie de o verbalizare a sentimentelor, cănd ele sunt atăt de clare. O astfel de atitudine pune serios in pericol relaţia pentru că de cele mai multe ori partenerele consideră că orele peste program ale soţului sunt o dovadă clară de lipsă de afecţiune. Convingerea aceasta le este susţinută de refuzul bărbatului de a-şi mărturisi sentimentele.

TENDINŢĂ. Societatea in care trăim influenţează comportamentul partenerilor de cuplu. Nevoia de a căştiga un statut social şi profesional ne determină să alocăm tot mai mult timp acestor preocupări, in detrimentul celui petrecut in cuplu. Implicarea profesională din ce in ce mai mare duce la construirea dificilă a relaţiilor, a increderii reciproce atăt de necesară intr-o relaţie de cuplu, iar de aici la o dificultate din partea celor doi de a comunica, de a-şi impărtăşi sentimentele de afecţiune. Tendinţa de comunicare precară o au deopotrivă bărbatul şi femeia modernă.

Â

RISC. Ai ajuns in acel punct al relaţiei in care eşti pregătit să-ţi mărturiseşti sentimentele. De cele mai multe ori, partenerul răspunde in acelaşi mod declaraţiilor de dragoste, iar de acum nu mai există nici un fel de tensiune şi aşteptare in relaţie. Cele două cuvinte magice deschid poarta unei noi etape in cuplu, etapă care presupune mai multă incredere şi stabilitate. Cănd partenerul nu răspunde declaraţiei tale, nu inseamnă neapărat că nu-ţi impărtăşeşte sentimentele, ci că momentul ales de tine nu este cel mai potrivit şi pentru el.

Sfatul psihologului

Chiar dacă nu verbalizează sentimentele, fiecare individ le exprimă inconştient prin comportament. La nivel subconştient, fiecare dintre noi percepe reacţiile celorlalţi şi le traduce prin semnificaţii afective. Aşadar, putem spune că nu avem nevoie de cuvinte pentru a şti ce simte o persoană pentru noi, ne spune psihoterapeutul Alina Milcu. Partenerul poate avea un mod personal de a spune "te iubesc!", iar semnificaţiile afective trebuie căutate uneori in comportamentul său. Florile, micile cadouri sunt cel mai facil mod de a face o declaraţie de dragoste. Timpul liber petrecut cu tine, in detrimentul familiei şi prietenilor, este o formă de a spune că alege să fie cu tine, ceea ce este o dovadă a sentimentului de iubire.

×
Subiecte în articol: dragoste cănd psihologie cuplu sentimentele