x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Pregăteşte-te pentru schi!

Pregăteşte-te pentru schi!

de Mirela Dădăcuş    |    07 Noi 2011   •   21:00
Pregăteşte-te pentru schi!

Iarna ne bate la usa, iar iubitorii de munte abia asteapta prima ninsoare pentru a schia. Daca te numeri si tu printre persoanele care practica acest sport o data pe an, afla ca inainte de a ajunge pe partie este absolut necesar sa faci cateva exercitii simple de incalzire. In caz contrar, te poti alege cu rupturi si intinderi musculare, motive suficiente pentru a-ti da peste cap minivacanta la schi.

Programul de adaptare a corpului la efortul pe care il presupune acest sport de agrement trebuie sa inceapa cu mi­nimum 4 saptamani inainte de a ajunge pe partie si trebuie concentrat pe: cresterea fortei si rezistentei musculare (mai ales la nivelul picioarelor); flexibilitatea articulatiilor (pentru a va adapta la orice schimbari bruste care apar in timpul schiatului, exercitii de stretching (concepute pentru eli­minarea stresului, dezmortirea articulatiilor si tonifierea muschilor). Toate aceste exercitii iti imbunatatesc conditia fizica si te feresc de accidente pe partie.

SFATUL ­SPECIALISTULUI
Exercitiile fizice, efectuate in mod constant, ne imbunatatesc conditia fizica si, in consecinta, practicarea unui sport in timpul liber devine un prilej de reala relaxare. Altfel, solicitarile fizice sporadice, chiar precedate de incalzire, sunt urmate, aproape intotdeauna, de febra musculara si dureri in diverse regiuni ale corpului. In ziua in care vreti sa schiati, este bine sa incepeti incalzirea cu un joc de glezne, daca incaltamintea va permite. Apoi, din pozitia stand departat, cu mainile pe solduri, executam rotari de cap spre stanga si spre dreapta, rotari de brate inainte si inapoi, simultan si alternativ, arcuiri de brate, rasuciri de trunchi (foarte importante), extensii si flexii de trunchi, aplecari cu rasucire, fandari inainte si laterale. De asemenea, cateva ghemuiri repetate, urmate de sarituri "ca mingea", ar putea incheia partea de pregatire a organismului pentru efortul la care urmeaza sa-l supunem. Exercitiile de incalzire trebuie sa dureze 20 de minute.
Carmen Dumitrescu, profesor de educatie-fizica,Colegiul National "Iulia Hasdeu", Bucuresti

ABDOMEN. Asezati-va pe mingea medicinala, tinand talpile pe sol, genunchii indoiti, capul pe spate si mainile intinse. Din aceasta pozitie, ridicati trunchiul pana in momentul in care trupul se afla intr-un unghi de 45 de grade fata de minge. Rostogoliti-va inapoi pe minge, astfel incat capul sa se afle aproape de sol. Mentineti 3 secunde, dupa care reveniti la pozitia initiala. Repetati de 10 ori.

SPATE SI FESE. Stati intinsi pe spate, cu picioarele si mainile pe langa corp. Din aceasta pozitie, ridicati simultan partea superioara a trunchiului si picioarele, sustinandu-le cu ambele maini. Continuati exercitiul alternand pozitia picioarelor (ridicati piciorul stang si coborati-l pe cel drept, apoi invers). Repetati de 10 ori.

ANTEBRAT SI TRICEPSI. Stati in pi­cioare si inclinati usor trunchiul in fata, ti­nand cate o gantera in fiecare mana. Pozi­tio­nati ganterele la nive­lul stomacului. Expirati si intindeti mainile pe langa corp. Mentineti pozitia timp de doua secunde, apoi reveniti la pozitia initiala. Repetati de 10 ori.

SOLDURI. Stati in sezut (sau in pozitie verticala cu picioarele usor departate) si tineti intre palme un cerc din cauciuc (sau o gantera). Tineti mainile in lateral si coatele indoite. Din aceasta pozitie, rotiti trunchiul spre dreapta, fara a va misca picioarele. Mentineti pozitia 2-3 secunde, apoi reveniti la pozitia initiala. Repetati de 10 ori.

BENEFICIILE OBTINUTE PRIN SCHI
● Intareste muschiul inimii si imbunatateste oxigenarea acestuia;
● Previne accidentul vascular si cresterea tensiunii arteriale;
● Regleaza nivelul colesterolului in sange;
● Tonifica organismul
● Arde grasimile
● Mentine greutatea corporala (o ora de schiat ne scapa de 420 de calorii).

RECOMANDARE
De doua-trei ori pe saptamana, mergi la gimnastica aerobica (sau la step
aerobic), pentru a te obisnui cu ritmul alert pe care il impun sedintele de schiat.

×