x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Sos din E-uri delicioase

Sos din E-uri delicioase

de Cristina Andreea Calin    |    22 Iul 2008   •   00:00
Sos din E-uri delicioase

Maioneza analizată nu este altceva decît un amestec de 78% apă şi ulei. Ca să arate frumos, producătorii au pus şapte aditivi alimentari, iar noi avem impresia că mîncăm maioneză.

CE BEM, CE MÎNCĂM
Maioneza analizată nu este altceva decît un amestec de 78% apă şi ulei. Ca să arate frumos, producătorii au pus şapte aditivi alimentari, iar noi avem impresia că mîncăm maioneză.

 
Sosul de maioneză cu ulei 100% vegetal Don Gustosso are în compoziţie ulei (50%), apă (28%), oţet alimentar, zahăr, muştar, amidon modificat din porumb E 1420, sare, praf de ouă (0,5%), proteină din lapte, agent de îngroşare (gumă xantan E 415, gumă guar E 412, E 466 carbozimetilceluloză de sodiu), acidifiant (acid citric E 330), conservanţi (benzoat de sodiu E 211, sorbat de potasiu E 202, aromă naturală de maioneză). Cu toate acestea, pe etichetă producătorul a scris: "Din cele mai bune ingrediente, Don Gustosso ţi-a pregătit un sos de maioneză pur şi simplu delicios. Acum mîncărurile tale sînt mai gustoase ca niciodată. Pe pofta familiei tale". Adică, tradus, pentru maioneză s-au folosit cel mai bun ulei, cea mai bună apă şi cele mai gustoase E-uri. Pe pofta familiei duşmanilor tăi.

 
ANALIZĂ. Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, descrie produsul analizat ca fiind un "sos de tip maioneză cu profil nutriţional foarte dezechilibrat, cu mare exces de lipide şi cu un conţinut semnificativ de glucide cu index glicemic foarte ridicat (zahăr), dar şi cu absorbţie lentă (amidon din porumb)". Maioneza conţine şi o serie de aditivi alimentari, agenţi de îngroşare E 415, E 412, E 466, acidifianţi E 330, conservanţi E 211, E 202. Fiecare dintre aceste E-uri are efecte adverse asupra persoanelor sensibile. Agenţii de îngroşare sînt contraindicaţi celor cu probleme ale tractusului digestiv. E 466, carboximetilceluloză, poate provoca tulburări ale tubului digestiv, iar studiile pe animale au arătat că duce la apariţia unor tumori. Guma xanthan, E 415, poate interfera cu absorbţia lipidelor şi a sărurilor minerale, iar E 412 poate provoca balonări, greaţă, crampe, astm, alergii şi eczeme. 

Conservantul E 211 benzoat de sodiu este unul dintre cei mai periculoşi aditivi utilizaţi la ora actuală în industria alimentară, fiind considerat de oamenii de ştiinţă cancerigen. De asemenea, poate declanşa sindromul de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare ADHD. Doza zilnică admisă este de 5mg/kg corp. 

Deşi nu se specifică valorile nutriţionale, din compoziţie rezultă că produsul are şi o valoare energetică foarte ridicată.

 
CONCLUZII. Produsul analizat nu este indicat copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, suferinzilor de dislipidemie, celor cu maladii cardio şi cerebrovasculare, suferinzilor de maladii hepato-renale, alergicilor, astmaticilor, supraponderalilor, obezilor, bătrînilor, suferinzilor de maladii neurodegenerative şi cancere.

×
Subiecte în articol: bun de consum